Category: Sfaturi pentru a câştiga bani

  • Independență financiară în UK – interviu cu Money Grower

    Independență financiară în UK – interviu cu Money Grower

    În ultimul an, am urmărit un blog foarte interesant numit MoneyGrower. Autorul acestui blog scrie despre finanțele personale, investirea dividendelor și drumul său către independența financiară.

    Îmi place foarte mult MoneyGrower pentru că oferă o mulțime de sfaturi valoroase despre cum să investim și să ne îndeplinim obiectivele financiare.

    Sunt sigur că aceste informații le vor fi de folos și cititorilor Smart Roman care nu cunosc limba engleză, așa că l-am rugat pe autorul blogului să ne răspundă la câteva întrebări.

    Veți găsi mai jos întrebările și răspunsurile lor traduse în limba română. Sper că le veți considera interesante.

    Money Grower Blog Homepage

    Să începem cu o întrebare generală despre blogul MoneyGrower. Când ai început să scrii despre bursă și care sunt planurile tale pentru acest blog?

    Am lansat site-ul Money Grower exact acum 4 ani. Am scris de curând un articol despre asta Four Years of MoneyGrower
),​ scoțând în evidență ideile principale ale site-ului, dar și postările mele preferate de până acum.

    Atunci când am început, MoneyGrower era un site generalist de finanțe personale. Le oferea cititorilor informații despre câștigarea, economisirea și investirea banilor. Deși continui să scriu despre aceste lucruri, site-ul s-a reorientat spre tema călătoriei mele personale, a drumului meu în timp real către independența financiară.​

    Pentru cei ce nu știu, Independența Financiară What Is The Financial Independence Retire Early (FIRE) Movement​ se produce atunci când venitul tău pasiv îți acoperă toate cheltuielile. Când se întâmplă acest lucru, ești liber să faci tot ceea ce-ți dorești. Nu mai trebuie să muncești ca să câștigi bani. Poți să-ți trăiești viața așa cum vrei. Ai libertatea de a face tot ceea ce vrei, cât timp ești încă tânăr și sănătos, în loc să aștepți până la pensie.

    Să vorbim despre investiții. Când și cum ai devenit interesat de bursă? Mai investea cineva din familia ta în acțiuni? Mai ții minte primele acțiuni cumpărate?

    O perioadă lungă de timp, bursa semăna cu un cazinou pentru mine. Mă uitam la simbolurile bursiere care creșteau și scădeau la intervale aparent aleatorii. Cam acesta este modul în care este și astăzi văzută bursa de multe persoane.

    Însă toate acestea s-au schimbat atunci când am citit cărțile The Intelligent Investor*, Common Stocks and Uncommon Profits* și One Up on Wall Street*. Am început să înțeleg mișcările de pe bursă care păreau să nu aibă niciun sens. Aceste cărți mi-au arătat că acțiunea reprezintă o participație într-o afacere reală​. Așa că atunci când afacerea respectivă merge bine, la fel se întâmplă și cu acțiunile sale. Dacă afacerea obține un profit mai mare, atunci crește și valoarea dividendelor plătite investitorilor.

    Primele acțiuni pe care le-am cumpărat au fost la Zambeef​. Asta se întâmpla în 2015. Motivul principal pentru care le-am cumpărat a fost că acțiunile se vindeau foarte ieftin pe bursa din Londra, comparativ cu țara de origine. Încă mai dețin aceste acțiuni, iar ele au crescut până acum cu aproape 60%.

    Primele mele acțiuni purtătoare de dividende au fost cele de la BP (dețin doar 2 tipuri de acțiuni care nu plătesc dividende). BP m-a făcut să fiu foarte pasionat de investiția în dividende pentru că vedeam că îmi intră bani în cont în mod regulat. Am cumpărat acțiuni purtătoare de dividende în valoare de £1,800, în perioada de apogeu a crizei petrolului de acum câțiva ani. Acțiunile BP erau văzute atât de prost, încât randamentul dividendelor ajunsese la 9%. Datorită acestei investiții, primesc în prezent dividende de £172 pe an sau £42 pe trimestru.

    De când investesc în BP, am primit înapoi £484 sub formă de dividende. Practic, BP mi-a returnat 27% din prețul cu care am cumpărat acțiunile! De asemenea, prețul acțiunilor BP s-a apreciat, ceea ce mi-a sporit profitul. Până la urmă, acțiunile mele de la BP au crescut cu 90%.

    Există multe stiluri, școli și abordări atunci când vine vorba de investiții. Care este stilul tău personal?

    Multe persoane se consideră fie investitori în valoare, fie investitori în dezvoltare. Investitorii în dezvoltare cumpără acțiuni ale companiilor care se dezvoltă rapid, în timp ce investitorii în valoare cumpără acțiuni despre care cred că sunt ieftine. Însă eu nu cred în această clasificare. În general, companiile cu dezvoltare rapidă sunt mai valoroase decât companiile cu dezvoltare lentă, așa că orice abordare inteligentă a procesului de investire va recunoaște faptul că dezvoltarea este o componentă a valorii, nu opusul ei.

    Stilul meu este să cumpăr acțiuni la companii de calitate, la un preț rezonabil. Vreau să cumpăr acțiuni doar la companii care au avantaje competitive durabile și care își vor spori profitul în fiecare an, indiferent de mediul macroeconomic. Asta înseamnă că companiile în care eu investesc îmi vor da dividende din ce în ce mai mari, în fiecare an. Iar pentru mine, dividendele sunt cheia, pentru că îmi vor oferi un venit pasiv cu care voi putea să fiu liber din punct de vedere financiar.

    Procter & Gamble este un alt exemplu bun al unei companii de calitate. Această companie a crescut valoarea dividendelor sale timp de 62 de ani la rând! În această perioadă, au fost mai multe recesiuni, inclusiv cea mai mare criză de la Marea Depresiune încoace, bubble-ul dot-com și bubble-ul imobiliar, crizele financiare asiatice, războaiele mondiale, creșterea deficitului guvernului, explozia datoriei naționale, nenumărate dezastre naturale, cutremure politice și un val de modificări regulatorii în industria financiară. Cu toate acestea, Procter & Gamble tot a reușit să-și crească dividendele pe parcursul acelor ani. Este un lucru cu adevărat extraordinar și acesta este motivul pentru care încerc să investesc în companii precum Procter & Gamble.

    Mi-am lăsat de câteva ori garda jos și am cumpărat acțiuni doar pentru că erau „ieftine”. Un asemenea exemplu este Accrol Papers. Se tranzacționau ieftin și am ignorat calitatea afacerii. Am plătit un preț scump pentru asta și mi-am învățat lecția.

    Care sunt beneficiile investițiilor în acțiuni purtătoare de dividende? Care sunt potențialele riscuri și dezavantaje?

    Înainte să vorbesc despre meritele acțiunilor purtătoare de dividende, vreau să menționez că aceasta nu este singura metodă prin care puteți ajunge la libertate financiară. Puteți obține această libertate financiară și din alte surse cum ar fi închirierea de proprietăți, deoarece chiriile pot furniza un venit pasiv care să vă acopere toate cheltuielile. Însă pentru mine, capitalurile proprii (acțiunile) reprezintă cea mai bună metodă pentru că sunt clasa de active cu cele mai mari câștiguri pe termen lung și nici nu aveți nevoie de foarte mulți bani ca să începeți să investiți.

    Atunci când vorbim despre retragerea de pe bursă, există de asemenea două școli de gândire. Prima este să urmați regula de 4%, în care construiți un portofoliu de o anumită valoare și apoi vindeți 4% din acel portofoliu în fiecare an, pentru a obține banii de care aveți nevoie ca să vă acoperiți cheltuielile. Problema cu această regulă este că va trebui să vindeți mereu acțiuni ca să puteți obține un venit.

    Pe de altă parte, investirea în companii cu acțiuni purtătoare de dividende vă oferă posibilitatea de a beneficia de câștiguri la intervale regulate. Nu mai trebuie să vindeți acțiuni dacă utilizați această metodă. Vă puteți păstra capitalul tot restul vieții. De ce să tăiați copacul când puteți pur și simplu să culegeți fructele?

    Dacă nu veți fi nevoiți să vă vindeți acțiunile, veți începe să vă comportați mai mult ca un proprietar de afacere decât ca un trader. La fel ca Warren Buffet, veți avea un stimulent puternic de a cumpăra și de a păstra. Asta înseamnă că nu va trebui niciodată să vă vindeți acțiunile într-un moment de cădere al bursei, atunci când prețul acțiunii ajunge la cea mai mică valoare a sa. În schimb, veți putea să folosiți banii obținuți din dividende ca să cumpărați acțiuni ieftine în timpul unei crize economice.

    Părerea mea este că dividendele sunt foarte eficiente din punct de vedere fiscal. Și asta pentru că eu îmi păstrez toate acțiunile purtătoare de dividende într-un cont ISA, care are un impozit de 0% pe dividende.

    Pe de altă parte, impozitele reprezintă și un dezavantaj al investițiilor în dividende. Din punctul de vedere al corporațiilor, impozitele la plata dividendelor sunt mai mari decât cele la păstrarea profitului sau la trimiterea acestuia înapoi la investitori, prin răscumpărarea acțiunilor.

    Însă companiile care aleg să păstreze profitul se transformă de obicei în adevărate imperii care cel mai adesea ajung să determine distrugerea masivă a avuției acționarilor. Așa că eu prefer ca profitul unei companii să se întoarcă la acționari sub forma dividendelor.

    După cum puteți vedea, avantajele și dezavantajele investirii în dividende sunt destul de complexe și acesta este motivul pentru care există o mulțime de dezbateri pe acest subiect. Însă eu cred că investițiile în dividende sunt cea mai bună variantă și de aceea am insistat asupra lor.

    Ai putea să descrii rapid metoda prin care evaluezi companiile și alegi acțiunile purtătoare de dividende? Știu că sunt mulți factori care trebuie să fie luați în considerare, însă dacă ai putea să-i alegi pe cei mai importanți, care ar fi aceștia?

    După cum am menționat mai devreme, eu încerc să găsesc companii de calitate, cu avantaje competitive durabile.

    Companiile de calitate sunt cele care oferă câștiguri mari la capitalul investit. Companiile de calitate obțin profituri peste medie, având marje ridicate de profit. De asemenea, acestea dețin și controlul asupra prețurilor, putând să crească prețurile în fiecare an peste valoarea inflației, fără ca vânzările să scadă. În capitalism, dacă o companie sau o industrie are un randament ridicat al capitalului, vor apărea imediat competitori noi care vor încerca să intre pe acea piață. Aici contează avantajul competitiv. Avantajul competitiv este un atribut al afacerii care îi permite să-și protejeze randamentul peste medie de atacul continuu al competitorilor.

    Un exemplu bun ar fi industria rețelelor de carduri care este dominată de Visa și Mastercard. Acestea beneficiază de ceva ce se numește efectul de rețea.

    De vreme ce cardurile Mastercard și Visa sunt acceptate aproape oriunde, consumatorii își doresc adesea un card de credit, de debit sau prepaid Mastercard sau Visa, pentru că știu că îl vor putea folosi pentru a plăti aproape orice, oriunde și oricând. În același timp, deși comercianții (magazinele) nu agreează comisioanele mari percepute de Mastercard/Visa pentru accesul la rețelele lor, există miliarde de carduri Mastercard/Visa în circulație în toată lumea, ceea ce îi face pe comercianți să continue să participe la rețeaua de plăți a companiei. Dacă un comerciant alege să nu accepte cardurile Mastercard/Visa, mulți consumatori vor fi nemulțumiți și se vor duce în altă parte.

    Practic, cu cât mai mulți comercianți vor accepta Visa, cu atât mai valoros va deveni cardul pentru deținătorul său și viceversa. Totul are o natură ciclică. Se formează un circuit virtual sau o rețea care va cimenta puterea pe care o au Mastercard și Visa.

    Deci dacă un competitor vrea să înființeze o companie rivală de procesare a plăților, îi va fi foarte greu. Consumatorii nu vor fi dispuși să treacă prin procedura deschiderii unui cont nou, decât dacă vor exista comercianți care să accepte acea metodă specifică de plată. În mod similar, comercianții nu se vor deranja să încerce o nouă rețea de plăți dacă nu vor fi destui consumatori care să o folosească. Este un cerc vicios.

    Un alt factor important pe termen lung este posibilitatea de dezvoltare. Se estimează că 75% din consumatorii de la nivel mondial folosesc numerarul pentru tranzacții, ceea ce înseamnă că companii ca Visa și Mastercard încă mai au un potențial foarte mare de dezvoltare. Nu este de mirare că eu dețin în portofoliul meu acțiuni la ambele companii.

    Cred că cel mai important lucru este calitatea companiei. În cazul companiilor de calitate, rezultatele nu vor întârzia niciodată să apară.

    De asemenea, eu obișnuiesc să analizez și ultimii 10 ani de date financiare. Mă uit la ratele de creștere ale unor indicatori ca încasările, fluxurile de numerar, veniturile nete, câștigul pe acțiune și dividendele. De asemenea, obișnuiesc să analizez și bilanțul companiei pentru a mă asigura că are o valoare sustenabilă a datoriilor. Sunt atent și la activele necorporale deoarece o valoare prea mare a acestora poate indica posibile probleme. Alți indicatori importanți sunt randamentul acțiunilor, randamentul activelor, marjele și rata lichidității.

    Ce instrumente folosești și poți recomanda pentru efectuarea de analiză prealabilă?

    Cum să vă investiți banii în UK

    Atunci când analizez companiile ca să văd dacă ar trebui sau nu să investesc în acțiunile lor, obișnuiesc să mă uit la rapoartele lor anuale. Sigur, instrumentele financiare, site-urile și filtrele sunt și ele utile, însă uneori acestea nu surprind toate detaliile. Ele nu îți spun nimic despre calitatea profiturilor și nici despre motivul pentru care profiturile au ajuns la nivelul respectiv în acel an. De cele mai multe ori, nu vei reuși să găsești elemente excepționale într-un screener de acțiuni.

    Îmi place mult să citesc și despre dinamica generală din industrie. Acest lucru contează foarte mult la calitatea profiturilor. Trebuie să fii capabil să estimezi corect dacă avantajul competitiv/distanța economică se mărește sau se micșorează.

    Ce alte resurse despre investiții (site-uri, podcasturi, cărți, autori) poți să recomanzi cititorilor noștri? Care este resursa ta preferată?

    Aș începe cu cartea The Richest Man in Babylon*, deși nu este o carte despre investiții în adevăratul sens al cuvântului. Această carte vă învață principalele concepte din finanțele personale. Economisiți mai mult decât cheltuiți și investiți diferența. De asemenea, vă învață și despre puterea creată prin folosirea banilor pentru a cumpăra mai mulți bani.

    În ceea ce privește cărțile despre investiții, cele mai bune cărți pentru începători sunt Common Stocks and Uncommon Profits* și One Up on Wall Street*. Investitorii mai avansați ar putea să citească The Intelligent Investor* și The Little Book That Beats the Market*.

    De asemenea, scrisorile anuale către acționarii Berkshire Hathaway, scrise de Warren Buffet, sunt foarte bune. Scrisorile anuale pentru acționarii Constellation Software, scrise de Mark Leonard, și scrisorile anuale de la Fundsmith, scrise de Terry Smith, sunt și ele surse foarte bune de cunoștințe.

    În afară de toate acestea, obișnuiesc să urmăresc știrile, să citesc rapoartele anuale ale mai multor companii și să ascult diverse podcasturi.

    Ce părere ai despre recenta volatilitate a piețelor?

    Nu îmi pasă prea mult de volatilitatea pieței. Volatilitatea este prețul pe care îl plătim pentru că ne aflăm pe piață.

    Volatilitatea pieței contează doar dacă ești forțat să vinzi atunci când prețurile sunt mici. Dacă nu trebuie să vinzi, atunci volatilitatea prețului nu îți va afecta rezultatul financiar pe termen lung.

    În schimb, poți să profiți de această volatilitate, pentru că îți permite să cumperi acțiuni la un preț mai mic decât înainte.

    Știu că este foarte dificil să estimezi evoluția pieței, dar aș vrea să te întreb ce strategii ai la căderea bursei? În acest caz, îți vei vinde acțiunile sau vei avea încredere în companiile alese de tine și vei considera că aceasta este mai mult o oportunitate de cumpărare?

    Sunt două tipuri de oameni în această lume. Cei care știu că nu pot face prognoze și cei care nu știu că nu pot face prognoze. Așa că, da, evoluția pieței este dificil de estimat.

    Am scris recent un articol în care subliniam faptul că bursele cad tot timpul. Ar trebui să te aștepți ca acțiunile tale să cadă cu cel puțin 10% o dată pe an, cu 20% o dată la câțiva ani, cu 30% o dată sau de două ori într-un deceniu și cu 50% o dată sau de două ori pe parcursul vieții tale.

    Fiind conștient de aceste lucruri, eu nu intru niciodată în panică și nu îmi vând acțiunile la căderea bursei. La fel cum nimeni nu și-ar vinde casa la cel mai mic preț, tot așa nici eu nu mi-aș vinde acțiunile pe nimic. De fapt, aș mai cumpăra acțiuni în cazul unei căderi a bursei pentru că acestea s-ar vinde la un preț mai mic. De exemplu, dacă ți-a atras atenția o pereche de pantofi, cu siguranță o vei cumpăra atunci când va fi la reducere. La fel aș proceda și cu acțiunile companiilor pe care le admir de ceva vreme, cumpărându-le atunci când se vor vinde la un preț mai mic. Eu analizez acțiunile din perspectiva creșterii venitului pe care mi-l vor asigura în următorii ani.

    Ca investitor la bursă, un lucru foarte important de înțeles este că uneori prețul acțiunii nu reflectă ceea ce se întâmplă de fapt în afacerea respectivă. Prețul unei acțiuni poate scădea dintr-o mulțime de motive, cum ar fi un sentiment negativ al cumpărătorilor sau atunci când cei care au cumpărat în marjă (folosind împrumuturi) trebuie să vândă acțiunile pentru că au nevoie de bani ca să-și plătească împrumuturile. Așa că atunci când ești investitor, trebuie să profiți de aceste ineficiențe ale bursei și să cumperi acțiuni ieftine la companii bune.

    Știu că ai obținut rezultate promițătoare și că, în ultimii 3 ani, câștigul tău din dividende a crescut considerabil. Ne poți spune câte ceva despre aceste rezultate? Care sunt planurile tale financiare pentru, să zicem, următorii 5-10 ani?

    Da, până acum am fost foarte mulțumit de progresul meu, după cum puteți vedea și din secțiunea ‘My Journey’ de pe site-ul meu. Având în vedere că acum trei ani aveam un venit pasiv de £0, este foarte încurajator că venitul meu pasiv anual este acum aproape de £3,000.

    Am avut nevoie de peste un an ca să ajung la un câștig de £1,000 din dividende. Însă am reușit să obțin următorii bani în perioade mult mai scurte, deoarece câștigul din dividende funcționează mai bine atunci când se bazează pe mai multe unități, iar dividendele încep să cumpere și mai multe dividende.​

    Dacă voi continua în același ritm, voi reuși să-mi acopăr toate cheltuielile cu venitul obținut din dividende, în următorii 10 ani. Visul meu este să trăiesc doar de pe urma dividendelor. Astfel, voi putea să aleg cum să-mi petrec timpul, în loc să-mi irosesc cei mai frumoși ani din viață stând la birou toată ziua.

    Știu că deși nu dai recomandări cu privire la cumpărarea de acțiuni, ai totuși un produs foarte informativ, o listă cu companii de încredere care plătesc dividende. Ne poți spune mai multe despre acest produs?

    Pe site-ul meu, se găsește o listă cu companii de calitate​. Este vorba despre companii care își cresc în mod continuu încasările și profiturile, indiferent de condițiile economice. Lista conține și prețurile recomandate de cumpărare, ca să fiți siguri că nu plătiți mai mult decât trebuie pe acțiunile respective.

    Printre companiile de pe lista mea se numără BP, Procter & Gamble, Mastercard și Visa.

    În ultimii ani, prețurile acțiunilor companiilor de pe listă au crescut în medie cu 12%-16%. Așa că intrați pe site-ul meu dacă vreți să aflați mai multe. Și contactați-mă dacă vă interesează acest subiect.

    Îți mulțumim pentru toate răspunsurile tale. Dacă cititorii noștri vor să afle mai multe despre investițiile în acțiuni purtătoare de dividende, cu ce ar trebui să înceapă atunci când vizitează blogul MoneyGrower?

    Citiți articolul meu recent despre cei 4 ani petrecuți scriind pe blog. Găsiți acolo o listă de postări și îi încurajez pe cititori să le citească în ordinea menționată de mine. Vă vor ajuta să aflați de ce trebuie să economisiți mai mult, cum să economisiți, de ce este importantă dobânda cu capitalizare, de ce sunt importante dividendele pentru creșterea câștigurilor și care sunt factorii de care trebuie să țineți cont atunci când alegeți companii în care să investiți.

    Îți mulțumim din nou că ai stat de vorbă cu noi și că ne-ai împărtășit toate aceste informații valoroase. Îți urăm mult succes în viitoarele tale investiții.

  • Cum să te îmbogățești în UK?

    Cum să te îmbogățești în UK?

    Astăzi vom avea un articol puțin mai diferit decât cele cu care v-am obișnuit. Vom vorbi despre cum putem câștiga mai mulți bani în timpul petrecut în UK 🙂

    Bineînțeles, există mai multe metode prin care ne putem îmbogăți. Putem să câștigăm la loterie, să moștenim o proprietate sau alte bunuri etc. Pentru majoritatea dintre noi, pare imposibil. Așa că vom discuta despre niște metode accesibile pentru toată lumea, cu ajutorul cărora ne putem îmbunătăți situația financiară. Acestea sunt recomandări pe care orice persoană obișnuită le poate pune în practică pentru a avea mai mulți bani.

    Mulți experți financiari sunt de părere că factorul principal care influențează starea noastră financiară este modul în care administrăm banii pe care îi câștigăm. Dacă analizăm îndeaproape această problemă, vom vedea că există patru tipuri diferite de comportamente și atitudini referitoare la gestionarea banilor. Vă invităm să identificați grupul din care faceți parte și să vă gândiți la grupul din care ați dori să faceți parte și ce schimbări ar trebui să faceți în viața dvs. pentru a ajunge acolo.

    Este greu să strângi o sumă mare de bani. Eu încerc de ceva vreme și tot nu am reușit să ajung în acest stadiu 🙂 Majoritatea oamenilor nu au foarte mulți bani. Nu trebuie să judecăm lucrurile după aparențe. Dacă știți pe cineva care locuiește într-o casă frumoasă și conduce o mașină scumpă, asta nu înseamnă că este bogat(ă), ci poate că a împrumutat foarte mulți bani și are o mulțime de datorii.

    Să trecem în revistă câteva tipuri de comportamente financiare și consecințele lor. În graficele de mai jos veți putea observa raportul dintre banii câștigați și cei cheltuiți. Astfel veți ajunge să înțelegeți foarte rapid ce înseamnă acest tip de comportament.

    Datornici inconștienți

    Datornici inconștienți

    Din păcate, din ce în ce mai multe persoane se încadrează în această categorie. Din cauza unor politicieni iresponsabili, populațiile unor țări se pot încadra aici (de exemplu, UK, în momentul de față). Datornicii inconștienți împrumută mai mulți bani decât câștigă. Aceștia sunt încrezători că-și vor putea plăti datoriile mai târziu, dar acest lucru se poate dovedi a fi extrem de dificil. O situație tipică este cea în care o persoană vrea neapărat să cumpere ceva, însă nu are destui bani. Așa că se împrumută. Dar va trebui să plătească datoria plus o dobândă. Cum se va descurca dacă nu își permite să facă asta?

    Acest tip de comportament este destul de distructiv și poate cauza probleme în familie sau chiar probleme de sănătate generate de stres. Chiar dacă tot acest proces va dura mai mulți ani, datornicul va trebui să-și plătească în cele din urmă datoriile (sau să declare falimentul).

    Este destul de evident că persoanele din această categorie nu se vor îmbogăți niciodată.

    Cheltuitori fără limite

    Cheltuitori fără limite

    Cheltuitorii fără limite nu vor ajunge nici ei să se îmbogățească. Cred că majoritatea oamenilor se încadrează în această categorie. Și eu m-am numărat printre ei. Cheltuitorii fără limite cheltuiesc toți banii pe care îi câștigă. Dacă au un salariu de £1,000 pe lună, vor cheltui £1,000 pe lună. Dacă au un salariu de £5,000, vor cheltui … £5,000.

    Acest tip de comportament este cu siguranță unul mai bun decât cel al datornicilor inconștienți, dar și în acest caz apar destul de multe probleme. Cheltuitorii nu pun bani deoparte. Dacă se întâmplă ceva neprevăzut (probleme cu mașina, reparații prin casă, probleme de sănătate), vor fi nevoiți să se împrumute ca să poată face față. Este mult mai ușor să duci o viață confortabilă, decât să trăiești cu grija zilei de mâine. Deci, dacă vor avea nevoie de bani, cheltuitorii vor ajunge în categoria precedentă și vor deveni datornici.

    Chiar dacă nu au loc asemenea evenimente neprevăzute în viața lor, situația nu este deloc roz. Aceștia vor acumula o mulțime de obiecte inutile, nu vor putea să-și ajute financiar copiii și nu vor ajunge niciodată să se îmbogățească.

    Economi înțelepți

    Economi înțelepți

    Am ajuns la jumătatea clasificării noastre. În această categorie se încadrează cei care cheltuiesc mai puțin decât câștigă. Aceștia chiar se pot îmbogăți după mai mulți ani de economii 🙂 În fiecare lună, ei obișnuiesc să pună bani deoparte. Așa că atunci când se întâmplă ceva și au nevoie de bani, sunt pregătiți.

    Se pricep la economii, sunt atenți la modul în care își cheltuiesc banii, cunosc prețurile produselor și nu cumpără cele mai noi telefoane doar pentru a-i impresiona pe cei din jur. În general, duc o viață confortabilă și foarte bine calculată.

    Economii înțelepți își pot ajuta și copiii, deoarece le pot plăti facultatea și îi pot ajuta să-și cumpere o casă. Mama mea face parte din această categorie. Deși nu câștiga foarte mult, a reușit să economisească și și-a ajutat doi dintre copii să-și cumpere apartamente.

    Deși sunt extrem de atenți la banii pe care îi au, economii nu au îndrăzneala de a face investiții și de a-și înmulți banii pe care i-au strâns deja. Sunt mult prea precauți și preferă să-și țină banii la bancă, deși dobânzile sunt foarte mici. Se tem să nu-și piardă toți banii în investiții imprevizibile.

    O altă problemă care poate apărea în această categorie o reprezintă cheltuielile mari. Acest lucru se poate întâmpla atunci când cineva economisește mai mulți ani ca să-și cumpere o mașină sau ca să-și renoveze casa. După această cheltuială, persoana respectivă rămâne fără economii și trebuie să o ia de la început. Nu este ușor să economisești și, de foarte multe ori, poți fi tentat să-ți cheltuiești banii. Așa că putem ajunge rapid în categoria cheltuitorilor fără limite, dacă nu suntem atenți.

    Investitori geniali

    Investitori geniali

    Am ajuns și la ultima categorie. Investitorii geniali sunt de fapt niște economi înțelepți, care nu se tem să-și investească banii pentru a obține profituri mai mari. În loc să-și păstreze banii în bancă, cu 0% dobândă, aceștia preferă să-și asume riscuri, să cumpere acțiuni, obligațiuni sau proprietăți. De asemenea, sunt interesați de beneficiile aduse de conturile individuale de economii de tip ISA, împrumută bani altor persoane pe platformele P2P și obișnuiesc să cumpere aur și criptomonede.

    Da, este posibil să mai și piardă bani pe parcurs, dar învață din greșelile lor și investesc mai bine în viitor. Investitorii geniali își investesc nu numai banii, ci și timpul – își petrec timpul liber citind cărți, participând la seminarii și la cursuri de perfecționare etc.
    Ar fi bine să țineți cont și de conceptul de dobândă cu capitalizare. Dacă aveți timp, citiți câteva articole legate de acest subiect. Ideea este că banii investiți generează dobândă, iar această dobândă este apoi investită în suma inițială, urmând să genereze și mai multă dobândă. Este ca un bulgăre de zăpadă care devine din ce în ce mai mare. La început, veți avea o sumă mică de bani și dobânda va fi și ea mică. Dar nu vă dați bătuți! Cu timpul, viteza de economisire va crește și veți ajunge să aveți o dobândă din ce în ce mai mare.


    Acum să vedem cum puteți să implementați informațiile din acest articol în viața dvs. de zi cu zi și să vă îmbunătățiți situația financiară. Totul pare o teorie frumoasă, nu-i așa? Nu neapărat. Nu este chiar atât de complicat. Regula de bază este că trebuie să cheltuiți mai puțin decât câștigați. Încercați să vă evaluați situația. Vedeți care sunt veniturile pe care le aveți în fiecare lună. Calculați o sumă de 5%-10% din aceste venituri și puneți-o deoparte. Da, știu că nu este ușor, dar merită 🙂 Și asta nu este tot. Îndrăzniți să fiți investitori, nu numai economi! Încercați să aflați mai multe despre asta și gândiți-vă cum puteți să vă investiți banii. Pe site-ul nostru, veți găsi câteva sugestii (5 idei de investiții în UK, 10 idei pentru a câştiga şi investi bani în UK, Cele mai bune conturi de economii din UK).

    Citiți și câteva cărți pe tema asta. Eu vă recomand: Robert Kiyosaki: Rich Dad Poor Dad, T. Harv Eker: Secrets Of The Millionaire Mind, Dave Ramsey: The Total Money Makeover.

    Apropo, dacă nu vă este frică de investițiile riscante, consultați acest articol: ce este bitcoin.

    Să luăm un exemplu de investiție. Unul dintre conturile bancare din UK, Nationwide FlexDirect, are o dobândă anuală de 5% la depozitele de până la £2,500. Dacă reușiți să puneți deoparte £250 într-o lună, banca vă va da o dobândă de £1.04. Știu că nu este mult, dar orice câștig contează. Cu timpul, veți avea mai mulți bani în contul de economii și veți reuși să câștigați mai mult de pe urma dobânzii. Prin urmare, continuați să vă creșteți economiile și investiți-le dacă vreți să obțineți rezultate și mai bune.

    O ultimă recomandare. Pentru că deocamdată avem rate mici la dobânzi în UK și pentru că prețul acțiunilor de pe bursă a crescut, nu este foarte ușor să te îmbogățești de pe urma unui salariu obișnuit. Este un proces destul de lent și fără rezultate imediate. Dar chiar dacă reușiți să economisiți doar £250 pe lună și obțineți un profit de 5%, după 10 ani, dobânda totală acumulată va fi de £8,748. Nu este deloc rău având în vedere că veți ajunge la un capital total de £38,748. Oare este o experiență care vă va schimba viața? Nu cred… Și eu am trecut prin asta, dar a durat destul de mult timp și de multe ori m-am simțit descurajat.

    Ceea ce puteți face este să vă creșteți veniturile. Știu că nu este atât de ușor să faceți asta, dar este posibil. Puteți să vă deschideți o firmă sau să vă găsiți un loc de muncă mai bun, pe Totaljobs.co.uk sau un site similar. Să presupunem că ajungeți să câștigați £40,000 pe an. Asta înseamnă un venit de £2,540 pe lună și veți putea economisi £750 lunar. Să vedem ce se întâmplă dacă faceți asta timp de 10 ani, la o dobândă fixă de 5%. Dobânda totală va fi de £26,244, iar capitalul total va fi de £116,244. În funcție de locația dvs., este posibil să vă cumpărați o casă de acești bani, să o dați spre închiriere și să trăiți din chirie tot restul vieții! Concluzia este că economiile sunt foarte importante, dar investițiile sunt și mai bune.

  • Cum să câștigăm mai mulți bani în UK

    Cum să câștigăm mai mulți bani în UK

    Am scris deja destul de multe articole despre cum să câștigăm mai mulți bani în UK, însă acum îmi dau seama că aceste recomandări pot fi îmbunătățite.

    Da, puteți să obțineți bani din surse alternative, cum ar fi dobânzile de la depozitele bancare, completarea de sondaje online la Swagbucks, obținerea de cashback prin TopCashback și Quidco etc. (mai multe idei în acest articol: 12 metode de a face bani în UK, în 2018)

    climb

    Totuși, multe dintre aceste metode ocupă destul de mult timp și nu aduc prea mulți bani. Așa că, dacă aveți un job de care nu sunteți mulțumiți, într-o fabrică din UK sau în agricultură, vă puteți folosi timpul într-o manieră mult mai utilă.

    Nu mă înțelegeți greșit, nu este nicio problemă dacă lucrați într-o fabrică; și eu am lucrat în una mai bine de 10 ani 🙂 Dar sunt situații în care poate visați să faceți altceva sau vreți să fiți promovați în cadrul companiei dvs.

    Ceea ce încerc să vă spun este că un job mai bine plătit vă va mulțumi mult mai mult, atât pe plan financiar, cât și pe plan personal, decât dacă încercați să câștigați doar câteva lire în plus din diferite surse.

    Ca să aveți succes și să câștigați mult mai mult, va trebui să vă schimbați modul de a gândi și să vă concentrați pe obținerea unui loc de muncă mai bun. Pentru a atinge acest obiectiv, este nevoie de timp și de urmarea unor anumiți pași.

    În acest articol, vă voi prezenta câteva modalități prin care puteți învăța meserii noi și puteți obține locuri de muncă mai bune, aceste informații putând fi aplicate și la începerea unei afaceri. Mai întâi, trebuie să alegeți un loc de muncă sau o afacere care vă interesează, să aflați care sunt cerințele sale, iar apoi să încercați să îndepliniți aceste cerințe.

    Într-adevăr, dacă sunteți suficient de motivați, vă puteți perfecționa limba engleză, puteți învăța o meserie nouă și puteți astfel să găsiți un job mai bun. Lucruri simple cum ar fi îmbunătățirea limbii engleze în timp ce lucrați în UK vă pot deschide multe uși la actualul loc de muncă. Dacă vorbiți mai bine limba engleză, puteți deveni șef de echipă, supervizor sau manager. Și viceversa: dacă engleza dvs. este destul de slabă, nu aveți prea multe șanse să avansați.

    Analizați mai bine situația în care vă aflați și oportunitățile pe care le aveți la dispoziție. La ce vă pricepeți? Ce ați vrea să faceți? Care este jobul visurilor voastre? Ați avut un job mai bun în România decât în UK? Aflați ce puteți să faceți pentru a avea un loc de muncă similar.

    În prezent, există multe oportunități în UK și sunt locuri de muncă disponibile în mai multe sectoare (inginerie, sănătate, construcții, educație etc.). Nu așteptați, începeți chiar astăzi să luați măsuri pentru a ajunge la succesul visat!

    Pasul 1. Găsirea jobului ideal

    Puteți începe căutarea unui loc de muncă pe site-urile specializate. Iată câteva adrese utile: totaljobs.co.uk, monster.co.uk și indeed.co.uk.

    Scrieți numele jobului care vă interesează și numele localității în care vreți să lucrați. Dacă nu știți sigur ce fel de job doriți, atunci puteți scrie doar numele localității și veți vedea ce joburi sunt disponibile acolo.

    Mai sunt și alte opțiuni de căutare pe care le puteți folosi. Puteți căuta joburi în zonele învecinate sau puteți căuta în funcție de salariul dorit sau de un anumit sector profesional.

    De exemplu, să presupunem că locuiți în Worcester și vreți să lucrați acolo ca asistent medical. Una dintre ofertele de muncă de pe site este: Asistent medical înregistrat – WSDU, Coate Water Care – Worcester WR5, £17 – £20 pe oră – Normă întreagă, Contract, Permanent.

    Acesta pare să fie un job destul de bun, cu un salariu decent (£20 pe oră) și un angajator de încredere. Dacă în prezent câștigați £7.83 pe oră și sunteți interesați să lucrați în domeniul sănătății, acesta poate fi un loc de muncă pe care merită să-l luați în considerare. Bineînțeles, un asistent medical trebuie să aibă și calificarea necesară. Așa că trebuie să vă informați mai mult și să aflați care sunt studiile pe care trebuie să le aveți.

    Trebuie să țineți cont și de faptul că multe dintre cerințele specificate în descrierea locului de muncă nu sunt neapărat și relevante. Angajatorul a introdus câteva propoziții suplimentare pentru ca listarea să pară mai profesionistă. Așa că puteți ignora expresii ca ‘good team player’ (lucrează bine în echipă), ‘motivated’ (motivat) și altele de acest gen. De asemenea, în această descriere se mai menționează și că angajatorul caută pe cineva care este ‘committed to learning and developing further, and have the communication and people skills to motivate and develop the wider team’ („dornic să învețe și să se dezvolte și are abilitățile sociale și de comunicare necesare pentru motivarea și dezvoltarea echipei din care face parte”). Puteți să ignorați această parte.

    Cu toate acestea, există și aspecte pe care nu le puteți ignora în descrierea unui loc de muncă. În exemplul nostru, este obligatoriu să fiți ‘NMC Registered nurse with an active PIN number​’ („asistent medical înregistrat la NMC, cu un număr PIN activ”).

    În concluzie, acest prim pas constă în găsirea unui job interesant și analizarea cu atenție a cerințelor sale. Trebuie să identificați „condițiile obligatorii”, cele pe care trebuie neapărat să le îndepliniți pentru a putea obține postul. La pasul doi, va trebui să aflați ce trebuie să faceți ca să îndepliniți aceste cerințe.

    Pasul 2. Analizarea cerințelor

    Acum că știți cum să căutați un nou loc de muncă, trebuie să analizați cerințele pe care acesta le are. Pentru asta, va trebui să realizați câteva căutări online, poate chiar să sunați la compania care a listat jobul etc.

    Aflați care sunt cerințele obligatorii ale jobului și ce trebuie să faceți pentru a le îndeplini. De asemenea, aflați de cât timp aveți nevoie pentru a îndeplini aceste cerințe și câți bani va trebui să investiți în acest demers.

    Bineînțeles, cerințele fiecărui job sunt diferite. Poate că va trebui să dați un examen, să obțineți o calificare, să vă întoarceți la școală sau să învățați o meserie nouă.

    Nu vreau să vă descurajez, însă trebuie să fiți realiști. Pot exista multe joburi care pur și simplu nu vi se potrivesc. Dacă aveți peste 30 de ani și aveți obligații familiale, s-ar putea să vă fie dificil să dedicați 5 ani studiului, în speranța că veți obține un anumit loc de muncă.

    Dar poate că, de multe ori, acest lucru va fi posibil. Puteți studia după-amiaza, în weekend sau oricând aveți timp liber. Unii angajatori sunt dispuși să vă ofere pregătire direct la locul de muncă.

    Sunt multe joburi la care este nevoie de anumite aptitudini, nu numai de studii de specialitate. Da, va trebui să aveți o diplomă universitară pentru a fi doctor, însă anumite companii vă pot angaja ca inginer de software dacă puteți demonstra că aveți abilitățile necesare.

    În încheierea acestei secțiuni, să ne reîntoarcem la exemplul asistentului medical. Dacă vă mai amintiți, candidatul ideal trebuia să fie „asistent medical înregistrat la ​NMC, cu un număr PIN activ”. NMC este un acronim provenit de la Nursing and Midwifery Council, instituția profesională de reglementare pentru asistente medicale și moașe din UK. Pe site-ul său, veți găsi informații detaliate despre cum să deveniți asistent medical. De asemenea, puteți găsi și câteva resurse utile pe această temă, cum ar fi: Întrebări frecvente despre cariera de asistent medical și Cariere la NHS.

    Pentru a ajunge asistent medical în UK, va trebui să aveți studii în acest domeniu (trebuie să îndepliniți și anumite cerințe referitoare la GCSE și A-levels, pe lângă studiile de specialitate). De asemenea, sunt disponibile și mai multe stagii de pregătire în domeniu.

    Acesta a fost doar un exemplu, astfel încât să vă formați o idee despre cum puteți îndeplini condițiile obligatorii ale unui loc de muncă.

    Pasul 3. Îndeplinirea cerințelor

    job
    Bineînțeles, acesta este momentul în care începe adevărata muncă 🙂 Dacă sunteți de părere că această oportunitate vă poate schimba viața, atunci trebuie să-i dedicați mult timp și energie.

    Într-adevăr, nu va fi ușor, vă veți confrunta cu mult stres și multe ore de pregătire. Dar este un vis pe care ar trebui să încercați să-l faceți să devină realitate. Am fost și eu în astfel de situații de câteva ori în viața mea și, cu multă muncă și perseverență, am reușit să-mi schimb complet cariera. La început, am urmat niște cursuri de limbă engleză și am putut să lucrez ca profesor. Apoi, când m-am mutat în UK, am renunțat la locul de muncă din fabrică, pentru a deveni antreprenor online. Aceste două „tranziții” au fost dificile și au trecut câțiva ani până am reușit să le realizez. Însă, până la urmă, tot efortul a meritat, atât pe plan financiar, cât și personal.

    Ideea este că, dacă porniți treptat pe acest drum și dedicați zilnic 1-2 ore studiului, în câteva luni (sau în câțiva ani), veți putea să vă schimbați complet cariera.

    Cred că toate acestea vor afecta pozitiv situația dvs. actuală. Trebuie să vă gândiți și la ce se va întâmpla dacă nu faceți nimic în acest sens. Dacă aveți noroc, veți rămâne la același angajator, pe același post, până la pensionare. Însă ținând cont de schimbările rapide de pe piața muncii, este foarte posibil să vă pierdeți jobul și, fără alte aptitudini sau calificări, vă va fi foarte greu să găsiți altul. Doar prin învățarea unei meserii noi și prin obținerea unor calificări suplimentare, veți reuși să aveți o carieră mai bună din punct de vedere financiar și vi se vor prezenta mai multe oportunități interesante.

    Resurse de învățare online

    În ultima parte a articolului, vă vom prezenta câteva resurse online utile, cu ajutorul cărora puteți să învățați lucruri noi. Trăim într-un secol în care materialele de studiu sunt disponibile ușor online, fie în mod gratuit, fie la prețuri mici. Există multe platforme pe care puteți accesa cursuri online extrem de bune, începând de la £20 pe lună.

    Aceasta nu este o variantă potrivită pentru oricine, deoarece multe locuri de muncă necesită efectuarea anumitor studii. Este totuși o oportunitate bună pentru cei care vor să învețe anumite meserii, chiar dacă le lipsește educația în domeniu (ex. dezvoltare de software, design, majoritatea domeniilor creative (redactare de text, fotografie)) 🙂

    Udemy ​– platforma mea preferată; are peste 15 milioane de studenți și peste 65.000 de cursuri disponibile în mai multe domenii (limbi, programare, design, fitness, marketing, muzică etc.). Înainte de a cumpăra un curs, verificați ce rating are și citiți recenziile primite, deoarece calitatea cursurilor poate diferi. Site-ul face adesea reduceri: eu am reușit să cumpăr un curs foarte bun de programare cu £11.99.

    Skillshare​ este descrisă ca fiind o comunitate online pentru „creatori”, iar oricine vrea să predea un curs poate să-și configureze ușor o clasă. Aceste clase (în jur de 21.000) sunt de obicei specializate în design, fotografie, afaceri, tehnologie, film sau redactare de text. Există peste 3 milioane de utilizatori în comunitatea Skillshare, lucru care vă oferă șansa de a comunica și de a împărtăși impresii cu oameni din diverse domenii – un instrument foarte valoros pentru liber-profesioniști și pentru cei care lucrează într-un sector de nișă. Platforma încurajează „acțiunea” în loc de învățarea pasivă, fiecare clasă conținând un proiect practic, cu feedback oferit după finalizarea acestuia.

    Khan Academy este o platformă internațională care își propune să ofere educație gratuită tuturor celor interesați. Indiferent dacă sunteți studenți, profesori sau adulți care pur și simplu doresc să-și reactualizeze cunoștințele, veți găsi cu siguranță ceva pe placul dvs. Khan Academy abordează teme din mai multe domenii: matematică, științe exacte (biologie, fizică, chimie etc.), științe umaniste (istorie, filozofie etc.), economie și programare. Cunoștințele prezentate în diferitele sale secțiuni au fost împărțite pe mai multe niveluri de dificultate. Astfel, puteți alege exact subiectul care vă interesează și puteți studia la nivelul cel mai potrivit pentru dvs. În plus, veți găsi pe site materiale de pregătire pentru diferite examene (SAT, MCAT, GMAT…). Materialele educaționale de pe site sunt foarte bine pregătite. Veți avea la dispoziție mai multe materiale video și activități care pot fi rezolvate direct din browser.

    Lynda.com ​face posibilă învățarea cu ajutorul a peste 3.000 de cursuri diferite. Majoritatea cursurilor au legătură cu crearea de grafică, materiale audio și video, însă veți găsi și o secțiune bună cu tematică de afaceri. Cursurile sunt grupate în mai multe categorii: animație 3D, audio și muzică, afaceri, design, dezvoltare de software, educație, fotografie, video și web. Fiecare categorie este apoi împărțită în secțiuni mai mici. Cei care au pregătit cursurile sunt experți în domeniile lor. Pentru a beneficia de aceste cursuri, va trebui să plătiți un abonament lunar. Abonamentul de bază costă $20 pe lună.

    Udacity este o platformă focalizată pe dezvoltarea de software și oferă o varietate de cursuri (187 dintre ele sunt gratuite) în următoarele domenii: inteligență artificială, machine learning, analiză de date etc.
    Un site similar, cu mult mai multe subiecte de studiu, este Coursera.

    Alte două platforme foarte bune pentru cei interesați de programare și științe informatice sunt: ​Teamtreehouse ​și ​Codecademy​.

    OpenCulture.com ​conține cursuri online gratuite, oferite de cele mai bune universități din lume: Stanford, Yale, MIT, Harvard, Berkeley, Oxford etc. Puteți descărca aceste cursuri audio și video (adesea de pe iTunes, YouTube sau site-urile universităților), direct în computer sau MP3 player. Peste 45.000 de ore de cursuri gratuite audio și video vă așteaptă.
    Cursuri similare, însă mult mai atent selecționate, pot fi găsite și la ​Lifehacker U.

    Open University este lider mondial în învățarea la distanță. Această platformă oferă aproape 1.000 de cursuri gratuite, în 8 domenii de specializare. Puteți începe să învățați imediat în mod gratuit, iar mai târziu puteți să accesați cursurile plătite și să obțineți calificări recunoscute în UK.

  • 12 modalități de a câștiga bani online UK

    12 modalități de a câștiga bani online UK

    Articolele noastre abordează în principal aspecte financiare ale vieții din UK, însă de data aceasta am vrut să ne oprim asupra unei teme mult mai interesante: cum să câștigăm bani în plus în UK. Vă vom oferi 12 recomandări prin care să vă măriți venitul obținut în UK. Banii pe care îi veți câștiga prin aceste metode nu vor fi atât de mulți ca cei câștigați din salariu, însă vor fi niște bani de buzunar pe care îi puteți cheltui pe orice doriți. Să începem…

    Câteva modalități ușoare de a câștiga bani online gratis în UK

    1. Transferați contul curent la o altă bancă și câștigați până la £150

    bank notes

    Există atât de multă competiție pe piața bancară din UK, încât anumite bănci vă oferă tot felul de avantaje dacă vă transferați contul curent la ele. Aceste avantaje diferă de la caz la caz, însă de obicei puteți câștiga chiar și £150 prin această metodă. Iată câteva bănci care vă oferă astfel de bonusuri dacă deschideți un cont curent și renunțați în același timp la cel vechi. Vă rugăm să citiți cu atenție toate informațiile de pe site-ul băncii și să vă asigurați că întruniți toate condițiile prevăzute acolo.

    Mai multe informații despre acest subiect și despre subiecte similare, puteți găsi în articolul nostru: Cont bancar UK.

    2. Vindeți produsele de care nu mai aveți nevoie pe eBay și Facebook

    Dacă aveți prin casă lucruri de care nu mai aveți nevoie și pe care doriți să le vindeți, atunci eBay este de obicei cea mai bună alegere. Analizați cu atenție starea în care se află lucrurile la care vreți să renunțați și alegeți-le pe cele care vă vor aduce niște bani frumoși în urma vânzării. Apoi, intrați pe eBay și începeți prima licitație. Toată procedura este destul de ușoară, dar ați putea să citiți mai întâi câteva ghiduri sau să urmăriți niște tutoriale despre cum pot fi optimizate licitațiile pe eBay, astfel încât să vă creșteți șansele de vânzare și profit.

    Există și grupuri locale pe Facebook, dar și Facebook Marketplace, unde puteți să vindeți lucruri la mâna a doua, în loc să le puneți pe eBay. Puterea rețelelor de socializare poate fi folosită pentru a vinde produsele nedorite altor persoane din comunitatea dvs. Cel mai important aspect este că NU există comisioane, așa că veți păstra tot profitul obținut. Unele persoane chiar au reușit să transforme această activitate ocazională într-o meserie adevărată, din care câștigă un salariu decent.

    3. Vindeți toate CD-urile, jocurile și filmele vechi

    Dacă vreți să câștigați rapid niște bani, atunci este o idee bună să scăpați de lucrurile care vă ocupă loc prin casă. Dacă aveți CD-uri cu muzică sau filme, le puteți copia în laptop sau într-un hard disk extern înainte să le vindeți. Asta înseamnă că vindeți de fapt plasticul și coperta, nu conținutul!

    Puteți câștiga între 10p și £20 pe bucată, însă dacă aveți o colecție mai mare, atunci și câștigurile vor fi semnificative. Poate că și părinții dvs. au astfel de lucruri de care vor să scape și îi puteți ajuta.

    Puteți vinde gratuit aproape orice pe Amazon Marketplace sau Preloved, iar site-uri ca MusicMagpie vă vor oferi bani dacă le trimiteți CD-urile vechi de care nu mai aveți nevoie.

    4. Închiriați-vă locul de parcare

    parked cars

    Dacă locuiți în apropierea unei locații foarte populare din oraș (stadion, sală de sport, aeroport, centru) și nu aveți nevoie de spațiul de parcare pe care îl dețineți (alee privată sau garaj), atunci veți găsi persoane interesate să-l închirieze. Mulți dintre cei care sunt nevoiți să lucreze în centrul orașului s-au săturat să plătească zilnic o grămadă de bani pe parcare.

    Faceți reclamă locului de parcare pe Gumtree, Parklet sau Just Park.

    5. Plimbați sau aveți grijă de câinii altor persoane

    Dacă aveți câteva ore libere în timpul zilei, atunci puteți să aveți grijă de animalele de companie ale căror proprietari se află la muncă. Puteți să câștigați în jur de £8 pe oră pentru un câine. În plus, aceasta este o metodă foarte bună de a face mișcare.

    Intrați pe Care Pet Care pentru a vă oferi serviciile de ‘dog sitting’ sau intrați pe Tailster care este un site specializat în ‘dog walkers’.

    6. Împrumutați bani altora și câștigați din dobândă

    Împrumuturile individuale ‘peer-to-peer’ reprezintă viitorul sectorului bancar. Acestea elimină intermediarul, făcând posibile dobânzile mai mari pentru creditori și împrumuturile mai avantajoase pentru debitori. Totul este gestionat online, din confortul propriei locuințe.

    Fondată în 2005, Zopa este cea mai mare platformă P2P din UK pentru creditori (dvs.) și pentru debitori (persoanele care împrumută bani). Puteți obține o dobândă anuală de aproximativ 4,5% din banii pe care îi împrumutați altora. Iar dacă folosiți unul dintre produsele bancare ISA, atunci nu veți plăti impozit pe venit 🙂

    Zopa este reglementată de FCA, însă există și câteva riscuri asociate efectuării de împrumuturi altor persoane. Așa că citiți cu atenție toate informațiile de pe site, ca să fiți siguri că înțelegeți acest riscuri înainte să investiți.

    7. Lucrați ca liber-profesioniști (freelanceri)

    Poate că vă face plăcere să scrieți, să administrați pagini pe Facebook sau să faceți design grafic în timpul liber. Sunt multe joburi freelance pe internet unde nu este nevoie de aptitudini prea complexe, ci doar de câteva ore pe care să le alocați unui astfel de proiect suplimentar.

    Iar cea mai bună parte a freelancing-ului este că puteți să lucrați pentru clienți din UK sau din alte părți ale lumii, doar cu o conexiune la internet și câteva ore libere. În acest fel, veți putea să vă dezvoltați niște aptitudini care se pot dovedi profitabile pe termen lung.

    Un loc bun din care să începeți este Fiverr, cel mai mare site pentru freelanceri. Fiverr este acum cea mai mare platformă din lume pe care oamenii pot câștiga bani gratis, oferindu-și serviciile (cunoscute sub denumirea de ‘gigs’).

    Puteți să alegeți orice domeniu doriți, de la redactare și traducere, la postări pe rețelele de socializare, introducere de date, predarea unei limbi online, crearea de piese muzicale, voiceover-uri și videoclipuri scurte pentru clienți din toată lumea!

    8. Primiți bani înapoi atunci când faceți cumpărături

    Aceasta este o metodă bună de a câștiga bani online, dar și de a face niște economii, mai ales dacă sunteți studenți. Asta înseamnă că primiți bani înapoi la fiecare cumpărătură obișnuită pe care o efectuați, cashback-ul fiind cuprins între 0,5% și 10%.

    Există mai multe site-uri de tip cashback, care vă plătesc comisionul pe care acestea l-ar fi încasat în mod normal.

    Noi vă recomandăm să vă înregistrați pe Top Cashback, Quidco sau Swagbucks, care sunt gratuite și care oferă cea mai bună selecție de comercianți și oferte exclusive.

    9. Deveniți curieri sau șoferi

    man on a bike

    Și aceasta este o sugestie bună 🙂 Puteți lucra în acest mod câteva ore pe săptămână, pe lângă orele petrecute la serviciu.

    Aveți o bicicletă, o motocicletă sau o mașină? Aveți un smartphone? Atunci nu mai aveți nevoie de nimic altceva pentru a face bani din livrări în timpul dvs. liber.

    Înregistrați-vă la companii specializate de curierat, cum este Deliveroo, care caută mereu curieri noi. Acestea vă permit flexibilitatea de a lucra atunci când doriți, livrând, de exemplu, mâncare de restaurant la locuințele clienților. Puteți câștiga până la £16 pe oră.

    Dublați-vă oportunitățile, contactând direct localurile și fast food-urile din zonă (ex. Dominos) pentru a vedea dacă oferă astfel de posturi de curierat.

    10. Evaluați site-uri & aplicații

    Dacă oricum petreceți mult timp pe internet, poate că ar fi bine să faceți niște bani din asta și să fiți plătiți pentru evaluarea unor site-uri.

    UserTesting.com este o platformă nouă care vă plătește să evaluați tot felul de site-uri. Fiecare evaluare durează în jur de 20 de minute și vă aduce $10 (£6.50) prin Paypal.

    Înregistrați-vă ​aici​, efectuați o evaluare test și veți primi în inbox numele următoarelor site-uri care pot fi evaluate.

    11. Primiți bani pentru căutările pe internet

    Vreți să câștigați bani din lucrurile pe care oricum le faceți deja online? Aceasta este una dintre cele mai ușoare metode de a câștiga bani online, fără efort și fără vreo schimbare în activitatea dvs. obișnuită de navigare pe internet.

    Această idee inovatoare de la Qmee.com vă recompensează atunci când căutați pe Google, Bing sau Yahoo. Trebuie doar să instalați un add-on în browser, iar atunci când efectuați o căutare, este posibil să primiți câteva rezultate sponsorizate împreună cu rezultatele normale ale căutării.

    Fiecare rezultat Qmee are atașată o recompensă în bani – dacă sunteți interesați, dați clic pe rezultatul respectiv pentru a obține recompensa.

    Cel mai mare avantaj este că nu există un cashout minim – se pot retrage chiar și 72p în contul PayPal. Aveți și opțiunea de a dona acești bani unei organizații de caritate.

    Înregistrați-vă acum gratuit și începeți să câștigați din căutările pe internet! ​Clic aici pentru a începe.

    12. Completați sondaje online

    sondaje online

    Această sugestie era inevitabilă 🙂 Completarea de sondaje online în timpul liber este o metodă din ce în ce mai populară prin care studenții pot face niște bani în plus. Companiile de studii de piață recrutează mereu membri noi din toată lumea care să efectueze sondaje și să testeze produse noi.

    După câteva minute de completare a unui sondaj, puteți câștiga câteva lire, care sunt plătite sub formă de numerar sau recompense. Puteți obține până la £3 ($5) pentru unele sondaje!

    Câteva sugestii bune sunt: Toluna, LifePoints, Onepoll, i-Say, Opinion Outpost, YouGov.

    Dacă vă înregistrați pe Swagbucks, veți fi recompensați pentru completarea de sondaje, dar și pentru navigarea pe internet, urmărirea de videoclipuri sau testarea unor jocuri.


    Asta a fost tot pentru astăzi. Sperăm că aceste informații vi s-au părut utile și că acum știți cum să câștigați niște bani în plus în UK.

  • Investiții în UK – dividendele la acțiuni

    Investiții în UK – dividendele la acțiuni

    Acest articol prezintă opiniile personale ale autorului și nu este destinat a fi singura sursă de informații pe baza căreia să fie luate decizii de investire. De asemenea, articolul nu trebuie să fie văzut ca o sursă de sfaturi menite să rezolve nevoile financiare ale vreunui investitor.

    Astăzi vom afla câteva informații despre cum să efectuăm investiții în UK. Dacă obișnuiți să citiți acest blog, probabil știți deja că din punctul meu de vedere investițiile sunt la fel de importante ca economiile. Dacă doar puneți bani deoparte și nu investiți nimic, aveți probabil o situație financiară destul de constantă 🙂

    Investiții în UK – dividendele la acțiuni

    Dar pentru a face niște progrese în acest sens, trebuie să investiți și să vă înmulțiți banii. Profitul obținut din investiții vă va ajuta să aveți mai mult succes și să vă îndepliniți toate visurile.

    Există mai multe modalități prin care puteți să vă investiți banii în UK (puteți citi mai multe aici: 5 idei de investiții în UK și 10 idei pentru a câştiga şi investi bani în UK). Recent, am cumpărat niște acțiuni purtătoare de dividende și m-am hotărât să vă împărtășesc câte ceva din experiența mea.

    Să începem cu o definiție a termenului de dividend, pentru ca să puteți înțelege cum funcționează acest tip de investiție. Dividendul este o sumă de bani plătită de o companie unui acționar. Atunci când cumpărați acțiuni la acea companie, deveniți unul dintre acționarii săi. Bineînțeles, de cele mai multe ori, dețineți doar câteva acțiuni și pot exista mii de alți acționari la fel ca dumneavoastră.

    Pentru că sunteți unul dintre acționarii companiei, atunci când aceasta obține profit (la sfârșitul exercițiului financiar), veți avea dreptul să primiți dividende. Profitul este împărțit la numărul de acțiuni, iar fiecare acționar va primi o sumă de bani echivalentă cu numărul de acțiuni pe care îl deține.

    Să presupunem că aveți 200 de acțiuni la AVIVA PLC și compania plătește 8.4p pe dividend, asta înseamnă că veți primi £16.80.

    Investițiile în dividende pot fi o metodă foarte bună de a genera venituri și de a vă dezvolta portofoliul de investiții pe o perioadă mai lungă de timp. Dacă vă concentrați atenția asupra unor companii puternice care cresc valoarea dividendului în mod regulat, atunci o sumă mică de bani investită se poate transforma în câștiguri frumoase.

    De ce să investim în acțiuni purtătoare de dividende?

    Pe scurt, cel mai bun motiv pentru a investi în acțiuni este posibilitatea obținerii de câștiguri graduale. Companiile care plătesc dividende tind să fie mai serioase și mai stabile decât cele care nu plătesc dividende. Deși veniturile obținute din dividende nu vor fi extrem de mari la început, acestea pot genera un profit bun după ceva timp.

    Iată câteva dintre avantajele investițiilor în acțiuni:

    • Dacă folosiți un cont ISA pentru investițiile dvs., nu veți plăti impozit pe venitul din dividende
    • Nu este nevoie să investiți foarte mulți bani. Aici nu este vorba de investiții speculative, ci de o creștere graduală a portofoliului prin alegerea unor companii de încredere, care își plătesc dividendele. Puteți investi doar £25-50 și să cumpărați câteva acțiuni.
    • Acțiunile la companiile care plătesc dividende nu sunt la fel de volatile ca ale celor care nu plătesc dividende. Trebuie să fiți conștienți de faptul că vă asumați un risc și că valoarea acțiunilor poate scădea oricând. De asemenea, dividendele pot să nu mai fie plătite dacă compania respectivă nu obține profit. Aceste riscuri pot fi evitate dacă vă informați foarte bine cu privire la companiile pe care doriți să le alegeți (aflați mai multe despre acoperirea dividendului sau “dividend cover”).
    • Puteți să reinvestiți dividendele și să cumpărați mai multe acțiuni. Astfel, veți putea să beneficiați de o dobândă compusă.
    • Cu acțiunile purtătoare de dividende, aveți două șanse mari de câștig: atunci când valoarea acțiunii crește și când compania vă plătește un dividend din profitul obținut. Dacă prețul acțiunii crește cu 4%, iar compania plătește un dividend de 3%, beneficiați de un profit de 7% (Sau puteți să reinvestiți dividendele pentru a cumpăra mai multe acțiuni.)
    • Puteți folosi acest tip de investiție pentru a preîntâmpina efectele inflației. În prezent, inflația din UK este de 3.1%. Însă dacă alegeți companii serioase, care obișnuiesc să plătească dividende, puteți să nu mai simțiți efectele inflației.

    Până acum am vorbit despre beneficiile dividendelor, însă acum trebuie să menționăm și riscurile lor. Vreau încă o dată să subliniez că acest tip de investiție nu este lipsit de riscuri. Siguranța dividendelor este dată de poziția de pe piață a companiei. Dacă aceasta va avea probleme, atunci vor fi afectate atât prețul acțiunii, cât și valoarea dividendului, iar investitorii vor pierde bani. Prin urmare, înainte să investiți, trebuie să citiți mai multe despre asta (găsiți la sfârșitul articolului mai multe resurse).

    Decizia de a investi în acțiuni depinde de situația fiecăruia. Trebuie să vă analizați foarte bine situația financiară înainte să faceți acest pas. Să zicem că vreți să cumpărați o casă. În acest caz, trebuie să economisiți bani, nu să investiți. Același lucru se aplică și dacă aveți datorii. Acestea trebuie plătite înainte să puteți face investiții riscante.

    Cum cumpărăm acțiuni purtătoare de dividende?

    În primul rând, pentru a cumpăra acțiuni, trebuie să alegeți un broker online potrivit. Trebuie să urmăriți cele mai mici comisioane posibile. Problema este că există probabil în jur de 20 brokeri și poate fi destul de greu să alegeți între ei. Comisioanele sunt calculate în funcție de cât de des veți tranzacționa și de ce anume veți cumpăra (acțiuni sau fonduri). Astfel, în teorie, înainte să începeți, trebuie să știți ce stil de investiții aveți. Vă voi oferi câteva link-uri utile unde puteți compara brokerii și vă voi spune câte ceva și despre brokerul ales de mine.

    Eu folosesc AJ Bell Youinvest și cumpăr de obicei acțiuni la 2-3 companii în fiecare lună. AJ Bell au un program regulat de investiții, cu comisioane mici, de £1.50 pe tranzacție. Puteți cumpăra acțiuni de la Bursa din Londra, beneficiind de acest comision mic, pe data de 10 a fiecărei luni. Și asta nu este tot – la fiecare trei luni veți plăti, de asemenea, un comision de 0.25% din valoarea portofoliului dvs. Din fericire, acest comision are o limită anuală de £7.50 și, chiar dacă aveți un portofoliu care valorează peste £1,000,000, nu veți plăti mai mult de £30.

    Am petrecut mult timp alegând un broker potrivit și am comparat mai multe companii. AJ Bell părea să fie o alegere foarte bună și sunt mulțumit de serviciul oferit de ei, dar, după cum am spus deja, trebuie să luați singuri această decizie. Acestea sunt link-urile pe care vi le-am promis:

    O ultimă precizare importantă: vă sfătuiesc să deschideți un cont ISA pe acțiuni. Doar așa veți putea să vă protejați câștigurile obținute de impozitul pe venit!

    Cum aflăm mai multe despre investițiile în acțiuni?

    Înainte să-mi investesc banii, am citit câteva cărți și articole pe acest subiect. Trebuie să fiți conștienți de riscul pe care vi-l asumați. Aflați mai multe despre ce presupune investiția în acțiuni purtătoare de dividende și alegeți companii reputabile. Acestea sunt câteva cărți pe care le-am citit și pe care vi le recomand: The Dividend Investor: A practical guide to building a share portfolio designed to maximise income (Hobson Rodney), Dividend Investing: The smart investors guide to creating passive income and financial freedom (Anthony Smith).

    De asemenea, am consultat câteva site-uri și am ascultat câteva podcasturi despre investiții. Iată trei site-uri și podcasturi pe care vi le recomand: Money Grower și DH Unplugged.

    Apropo, dacă nu vă este frică de investițiile riscante, consultați acest articol: ce este bitcoin.

    Sper că toate aceste informații vi s-au părut utile și că ați devenit interesați de acest tip de investiție. Voi încerca să mai scriu un articol pe această temă și să vă dau detalii despre strategiile mele. Dacă vreți să aflați mai multe, vizitați din nou acest blog 🙂

  • 10 idei pentru a câştiga şi investi bani în UK

    10 idei pentru a câştiga şi investi bani în UK

    De obicei scriu despre cum să economisiţi bani, dar astăzi am să abordez un subiect mai interesant. Astăzi voi analiza câteva idei despre cum să câştigaţi bani în UK. Mă repet: am încercat multe dintre ideile prezentate şi toate funcţionează. În câteva din cazurile de mai jos, vă puneţi în joc capitalul, aşa că, înainte de a investi trebuie să vă informaţi cât mai bine.

    Unele link-uri din acest articol sunt link-uri afiliate. Dacă faceţi clic pe ele şi achiziţionaţi un produs sau serviciu, site-ul nostru poate percepe un mic comision.

    Cum să câştigaţi bani în UK? 10 modalităţi:

    Primiţi cashback la TopCashback şi Quidco

    Acestea sunt cele mai bune site-uri web de tip cashback din UK. Dacă cumpăraţi ceva de pe un site web de tip cashback, veţi primi înapoi o parte din banii cheltuiţi. Deşi se numesc tot economii, există unele oferte care nu necesită să cumpăraţi nimic şi tot primiţi un cashback. Cum să începeţi să câştigaţi? Intraţi pe TopCashback sau Quidco şi înregistraţi-vă. În partea de jos a paginii găsiţi link-urile „No Purchase Offers” şi „Free Cashback”. Faceţi clic pe ele şi verificaţi ultimele oferte. Alegeţi o ofertă care vi se pare interesată, urmaţi instrucţiunile şi luaţi-vă cashback-ul 🙂 Odată ce aţi primit cashback-ul, puteţi transfera banii direct în contul dumneavoastră bancar sau în PayPal.

    Swagbucks

    Nu este un mod foarte eficient mod de a câştiga bani, dar este un punct bun de pornire, mai ales dacă doriţi să câştigaţi bani online. Pe Swagbucks se pot câştiga bani în mai multe moduri. Completaţi un chestionar scurt, vizionaţi reclamele, vă abonaţi la câteva servicii etc. Prin toate aceste activităţi, câştigaţi puncte pe care le puteţi converti în vouchere (pentru Amazon, John Lewis etc.) sau puteţi transfera numerarul în contul dumneavoastră Paypal sau pe un card Mastercard. Vă recomand să vă abonaţi cu o adresă de e-mail şi să urmăriţi Swagbucks pe social media (Twitter, Facebook). Aşa veţi primi cele mai bune oferte de SB şi veţi câştiga bani mai repede. Cât puteţi câştiga? Depinde cât de mult timp investiţi, dar la modul realist, în jur de 5 £ – 20 £ pe lună.

    Schimbaţi-vă contul bancar

    Unele bănci din UK vă vor da bani sau vă vor recompensa dacă deveniţi clientul lor. Făcând acest lucru, puteţi câştiga între 100 £ şi 150 £. Pentru a profita de această ofertă trebuie să utilizaţi aşa-numitul „switching service” (serviciu de schimbare). Noua bancă va închide contul bancar vechi şi va transfera toate plăţile periodice în contul nou. Tot ce trebuie să faceţi dumneavoastră este să îl informaţi pe angajatorul dumneavoastră pentru ca acesta să vă vireze salariul în noul cont bancar. Aici aveţi băncile care recompensează clienţii noi:

    • First Direct 1st Account oferă 100 £ la deschiderea unui cont nou (şi închiderea unuia vechi). Trebuie să alimentaţi cu cel puţin 1.000 £ lunar şi să aveţi minim 2 plăţi active de tipul „debitare directă” (direct debits).
    • M&S Current Account oferă un voucher cadou în valoare de 100 £ la deschiderea contului. În primele 12 luni, lunar, veţi primi şi un voucher în valoare de 10 £.
    • Halifax Reward Current Account oferă 100 £ la deschiderea unui cont nou (şi închiderea unuia vechi).

    Obţineţi plăţi de dobânzi de la banca dumneavoastră

    Dacă tot vorbim despre conturi bancare, mai există încă o modalitate de a câştiga bani. Unele bănci vor plăti o dobândă la banii pe care îi aveţi în cont. Aici aveţi cele mai bune bănci:

    • Nationwide FlexDirect Account plăteşte o dobândă de 5% la soldurile creditor de până la 2.500 £. Dumneavoastră trebuie să alimentaţi cu minim 1.000 £ lunar. De reţinut: după 12 luni, rata dobânzii revine la 1% la solduri în valoare de până la 2.500 £.
    • Tesco Current Account plăteşte o dobândă de 3% la soldurile creditor de până la 3.000 £.
    • Bank of Scotland Classic Account + Vantage plăteşte o dobândă de 3% la soldurile creditor de până la 3.000 £ – 5.000 £.

    Împrumutaţi bani pe Zopa

    Zopa este o platformă de tip peer-to-peer (între persoane fizice) pentru investitori (persoane care dau bani cu împrumut) şi debitori (persoane care împrumută bani). Debitorii rambursează împrumuturile, cu o dobândă care este profitul dumneavoastră. Dacă faceţi investiţii pe Zopa, în funcţie de produs, puteţi avea un câştig anual de 3,1% până la 6,3%, mai mult decât de la bancă. Cu toate acestea, spre diferenţă de situaţia când aveţi de-a face cu băncile, în cazul în care debitorii nu îşi mai plătesc împrumuturile, dumneavoastră vă puteţi pierdeţi banii. Zopa încearcă să reducă la minim acest risc, iar în ultimii 11 de ani a existat un singur investitor care şi-a pierdut banii. Cu toate acestea, trebuie să fiţi conştienţi de acest risc. Un ultim lucru: dacă utilizaţi acest link partener: Zopa şi investiţi 2.000 £, veţi primi o remunerare suplimentară de 50 £.

    Recomandaţi produse şi servicii prietenilor şi familiei

    În UK există mai multe companii, care plătesc sau acordă recompense dacă recomandaţi serviciile lor prietenilor şi familiei. Este destul de dificil să câştigi mulţi bani în acest fel, dar dacă oferta este foarte bună şi folosiţi social media pentru promovare, atunci puteţi obţine un venit regulat. În continuare vă voi da câteva exemple (dacă nu sunteţi client, vă puteţi înregistra şi deveni unul, şi atenţie, serviciul nostru poate fi recompensat pentru că vă recomandă servicii):

    • TransferWise o companie mare care oferă servicii de transfer de bani (în opinia mea, mai bună decât Western Union) vă va da 50 £ dacă o recomandaţi altor 3 prieteni (alte companii care oferă servicii de transfer de bani şi care au programe de recomandare: Azimo şi TransferGo)
    • giffgaff una dintre cele mai bune reţele de telefonie mobilă din UK plăteşte 10 £ dacă o recomandaţi unui prieten (alte programe similare de recomandare: Three, Lycamobile, Lebara
    • Airbnb site web unde puteţi rezerva o cameră sau o locuinţă ieftină şi care plăteşte 20 £.
    • Nationwide plăteşte 100 £ dacă este recomandată unui prieten.

    Desigur că mai sunt şi alte oportunităţi: căutaţi pe Google „refer a friend” (recomandaţi unui prieten) sau vedeţi companiile unde sunteţi deja client.

    Investiţi în stocuri, acţiuni şi fonduri de investiţii

    Aceasta este o modalitate de investiţie mult prea complexă pentru a o detalia aici. Cu toate acestea, voi vorbi despre elementele de bază şi vă voi da câteva link-uri spre alte articole. Se ştie de mult că investiţiile în acţiuni şi stocuri oferă cele mai bune ocazii de investiţii posibile. Desigur, pieţele pot fi volatile, iar ocazional au loc căderi şi prăbuşiri ale pieţei, dar dacă doriţi să investiţi pe o perioadă mai lungă de timp, cu această modalitate ar trebui să aveţi rezultate bune.

    Practic, puteţi cumpăra acţiuni individuale ale unor companii sau să investiţi în fonduri în care au investit mai multe companii diferite. Poate că pentru început, ideea cu fondurile este o soluţie mai bună. Este mai puţin riscantă şi nu aveţi nevoie de cunoştinţe de specialitate cu privire la pieţe. Fondul este administrat de către administratorul de fonduri şi de alte persoane cu cunoştinţe în domeniu. Ar fi bine să urmăriţi şi performanţa anterioară a fondului – deşi nu există nicio garanţie că veţi câştiga la fel de mult cât s-a câştigat anterior, performanţa este un indicator cu privire la gradul de profitabilitate al fondului.

    De obicei, fondurile şi acţiunile se cumpără prin intermediul aşa-numitelor „funds supermarkets” (supermarket-uri de fonduri) sau „platforms” (platforme). Ar trebui să faceţi o comparaţie a „funds supermarkets-urilor” şi să vedeţi care este comisionul perceput pentru acest serviciu. Înainte de a vă face un cont, citiţi câte ceva şi despre „Stock and share ISA” (titluri de valoare şi actiuni ISA) şi „SIPP”. Acestea sunt două tipuri principale de conturi, cu reguli de impozitare diferite, în funcţie de situaţia întâlnită.

    Odată ce v-aţi decis la tipul de cont şi aţi deschis unul, ar trebui să vă informaţi cu privire la fondurile cele mai performante. Şi nu în ultimul rând, cumpăraţi-le. Instrucţiuni în acest sens găsiţi pe site-ul web al „fund supermarket-ului”.

    Aşa cum am spus deja, această modalitate de investiţie necesită mai multe cunoştinţe, iar în acest sens, în continuare aveţi câteva link-uri către câteva articole bune pe această temă.

    Completaţi sondaje care se plătesc

    Este vorba despre completarea de sondaje online în schimbul unor bani. Puteţi câştiga 100 £ sau mai mult într-un an, fără a avea vreo abilitate specială sau talent. Tot ce trebuie să faceţi este să vă înregistraţi pe anumite site-uri web şi apoi să petreceţi ceva timp la completarea sondajelor. Întrebările pot fi foarte variate, ca de ex. opiniile dumneavoastră politice, ce anume şi de unde cumpăraţi, ce programe TV vizionaţi şi aşa mai departe.

    Există câteva lucruri pe care ar fi bine să le aveţi în vedere atunci când câştigaţi bani în acest mod. În primul rând, faceţi-vă un cont de e-mail dedicat acestei activităţi şi verificaţi-l în mod regulat. Utilizaţi numai site-uri web legitime (cum ar fi cele de mai jos) şi nu plătiţi niciodată pentru a vă înscrie. Dacă aţi câştigat nişte bani, transferaţi-i rapid în contul dumneavoastră bancar. Dacă aţi câştigat vouchere, folosiţi-le cat mai repede posibil. Ca să câştigaţi mai mult, nu uitaţi să le recomandaţi şi prietenilor. Experimentaţi şi învăţaţi, utilizaţi site-uri web şi metode tot mai eficiente pentru a vă creşte veniturile. Cele mai bune 5 site-uri web pe care le puteţi încerca sunt:

    • I-Say probabil site-ul de sondaje care plăteşte cel mai bine. Are foarte multe sondaje, iar majoritatea câştigă până la 10 £ sau vouchere Amazon în fiecare lună.
    • Swagbucks pe care l-am mai menţionat. Şi aici, sondajele se plătesc bine.

    Închiriaţi-vă aleea din faţa casei sau garajul

    Dacă nu utilizaţi aleea din faţa casei sau garajul, închiriaţi-le pentru a le transforma într-o afacere profitabilă. Dacă locuiţi într-un oraş mare sau în apropierea unui aeroport puteţi câştiga chiar şi 10.000 £ pe an! Nu ignoraţi posibilitatea de a lăsa pe alţii să parcheze pe proprietatea dumneavoastră, mai ales dacă locuiţi în apropierea unui aeroport, staţie sau într-o zonă aglomerată a oraşului, cu locuri de parcare puţine, dar numeroase activităţi de afacere. Dacă aveţi un garaj, dar nu şi mașină, puteţi închiria garajul altor persoane (în cazul în care există o cerere pentru aceste spaţii). Aveţi aici 5 site-uri web de top care vă plătesc pentru ca să vă închiriaţi aleea din faţa casei sau garajul:

    Vă mulţumesc că aţi citit articolul şi sper că v-a plăcut. Nu uitaţi sa vizitaţi din nou site-ul nostru pentru alte informaţii interesante despre administrarea finanţelor personale în UK.

    Apropo, dacă nu vă este frică de investițiile riscante, consultați acest articol: ce este bitcoin.

  • Un sistem simplu de gestionare a veniturilor

    Un sistem simplu de gestionare a veniturilor

    Astăzi vreau să vă prezint un sistem ușor de administrare a veniturilor familiei. Acest sistem chiar funcționează și vă poate ajuta să puneți niște bani deoparte.

    Una dintre cele mai frecvente probleme cu care se confruntă majoritatea oamenilor este gestionarea finanțelor personale. Sunt foarte puțini cei care sunt pe deplin mulțumiți de situația lor financiară. Multe persoane încearcă să găsească metode prin care să-și împartă mai bine banii câștigați. Chiar și în UK există astfel de probleme.

    Sunt mai multe modalități prin care vă puteți îmbunătăți situația financiară, dar cred că veți beneficia de pe urma acestui sistem ușor de înțeles, care vă va ajuta să duceți o viață mai bună.

    Acum câteva săptămâni, am descoperit Regula 50/30/20.

    Practic, această regulă constă din împărțirea veniturilor lunare sau săptămânale în 3 categorii: investiții, obligații și plăceri.

    Astfel, acest sistem presupune ca:

    • 20% din venituri să fie alocate economiilor și investițiilor
    • 50% din venituri să fie alocate cheltuielilor obligatorii
    • 30% din venituri să fie alocate lucrurilor care ne fac plăcere

    Cred că acesta este un sistem atât de simplu, încât oricine îl poate urma dacă vrea să-și îmbunătățească situația financiară. Nu aveți neapărat nevoie de un calculator pentru a vedea ce sume trebuie repartizate în fiecare categorie, dar puteți găsi unul aici: 50/30/20 calculator

    20% din venituri – economii și investiții

    20% din venituri – economii și investiții

    De ce am început cu această categorie? Pentru că este o categorie pe care tindem să o evităm, preferând să ne cheltuim banii pe altceva.

    Imediat după ce vă primiți salariul, vă sfătuiesc să puneți deoparte 20% din acesta. În acest sens, aveți câteva opțiuni disponibile în UK.

    În primul rând, dacă aveți datorii, trebuie să folosiți acești bani pentru a le plăti. Odată ce faceți asta, veți putea începe să puneți deoparte bani în așa-numitul „fond de urgență”. Acesta se referă la banii cash, rezervați cheltuielilor neprevăzute (repararea mașinii sau a boilerului, pierderea locului de muncă). Cred că ar trebui să aveți în jur de două salarii complete în acest fond de urgență.

    După ce ați scăpat de datorii și v-ați construit fondul de urgență, puteți începe să vă investiți banii.

    Aveți o mulțime de opțiuni. Puteți lăsa banii în bancă să acumuleze dobândă, puteți să-i investiți într-o pensie privată (SIPP), puteți investi într-un cont ISA, puteți încerca Zopa sau puteți face investiții la bursă.

    Mie îmi plac investițiile care au dobânzi lunare sau la fiecare câteva luni (acțiuni cu dividende, dobânzi bancare). Îmi place să văd că am câștigat bani din investițiile mele și acest lucru mă face să fiu și mai motivat.

    Dar nu trebuie să faceți la fel ca mine. Puteți investi și pe termen lung. Ceea ce contează aici este regula de 20%. Imediat ce vă primiți salariul, nu uitați să investiți acești bani. În câteva luni, veți începe să observați o creștere a capitalului dvs. datorită acumulării de dobânzi.

    50% din venituri – cheltuieli obligatorii

    50% din venituri – cheltuieli obligatorii

    Bineînțeles, cu toții avem nevoie de bani pentru a supraviețui. Trebuie să cumpărăm alimente și să ne plătim chiria sau ratele la casă. În plus, trebuie să plătim curentul electric, gazul și apa, benzina pentru mașină (plus asigurarea, MOT-ul), medicamentele etc. În această categorie, includem toate lucrurile de care avem nevoie pentru a duce o viață decentă.

    Cum putem ști dacă o anumită cheltuială se încadrează în această categorie? Puteți încerca următorul test simplu. Dacă nu cumpărați un anumit lucru și asta vă va afecta în mod dramatic viața, atunci este o cheltuială obligatorie. De exemplu, trebuie să plătiți factura la electricitate ca să nu stați pe întuneric toată luna. Pe de altă parte, dacă nu cumpărați un bilet la cinema, viața dvs. nu va fi afectată 🙂

    Pentru că multe dintre aceste cheltuieli necesare sunt destul de mari în UK (de exemplu, mâncarea și chiria), unii vor critica această regulă și vor susține că 50% din salariu nu este suficient pentru a le acoperi. Dacă sunteți într-o astfel de situație, atunci puteți să creșteți valoarea acestei categorii la 60-70%. Dar acest lucru va avea consecințe asupra celorlalte categorii (va trebui să rezervați mai puțini bani pentru economii sau hobby-uri).

    Dacă cheltuiți peste 50% din venituri pe cheltuielile de zi cu zi, poate că ar fi o idee bună să căutați și alternative mai ieftine. De exemplu, vă puteți face cumpărăturile dintr-un supermarket care practică prețuri mai mici. De asemenea, puteți schimba furnizorii de gaz sau electricitate dacă găsiți o ofertă mai ieftină. Încercați să găsiți variante pentru a scădea costurile din această categorie.

    30% din venituri – plăceri

    30% din venituri - plăceri

    În ultima categorie, încadrăm lucrurile care ne fac plăcere, hobby-urile. Aici, totul depinde de preferințele fiecăruia. Acești bani pot fi alocați pentru călătorii, haine, cărți, muzică, filme, sport, cosmetice, gadgeturi etc.

    Cred că este important să rezervăm bani și pentru aceste lucruri și să ne recompensăm în fiecare lună pentru munca depusă, păstrând totuși niște limite. Nu trebuie să ne simțim prost dacă, din când în când, obișnuim să ne cheltuim banii pe mici plăceri nevinovate. În acest fel, vom fi mai fericiți și mai motivați.

    Dacă am reușit să economisim 20% din salariu și să plătim 50% pe cheltuielile de zi cu zi, de ce să nu folosim restul de 30% pentru a ne bucura de viață?

    Asta a fost tot. Sper că aceste sfaturi vă sunt de folos și că această metodă vă va ajuta să vă organizați mai bine finanțele.

    Dacă vreți să citiți mai multe pe această temă, vă recomand două cărți care abordează sisteme similare de gestionare a veniturilor. Puteți citi următoarele cărți: The Total Money Makeover: Classic Edition: A Proven Plan for Financial Fitness (Dave Ramsey) și Secrets of the Millionaire Mind: Mastering the Inner Game of Wealth (T. Harv Eker) [acestea sunt cărțile în versiunea lor originală de pe Amazon, dar datorită popularității lor este posibil să fi fost traduse și în limba română]

  • 10 idei de economisit bani în 2023

    10 idei de economisit bani în 2023

    Probabil că nu sunt singurul care a cheltuit foarte mult la sfârșitul anului trecut. Am reamenajat baia și am făcut câteva schimbări și în living. Am cheltuit câteva mii de lire pe toate aceste lucrări. Și nu m-am oprit aici. Pentru că livingul arată foarte bine acum, m-am hotărât să cumpăr și un televizor nou, pentru că cel pe care îl aveam de 8 ani începuse să se cam demodeze 🙂

    o persoană la vârful muntelui

    Sunt sigur că unii dintre cititorii blogului Smart Roman se află într-o situație similară. Chiar dacă ați reușit să economisiți tot anul, de Crăciun ați cheltuit mai mult decât ar fi trebuit. Acum fie ați acumulat datorii, fie nu mai aveți bani puși deoparte. Nu disperați, puteți să rezolvați această problemă și să vă refaceți economiile. Iată câteva idei utile pe care le puteți aplica.

    Cum să câștigați și să economisiți bani în UK în 2023

    #1

    Cred că ar fi o idee bună să începem cu trecerea în revistă a cheltuielilor, astfel încât să nu ajungem să ne cheltuim banii pe lucruri inutile. Poate fi vorba despre abonamentele pe care nu le folosim prea des (de exemplu, abonamentul la sală sau la servicii ca Audible, Amazon Prime, Netflix, NOW TV). Anulați toate abonamentele pe care nu le folosiți în mod regulat; nu uitați că vă puteți reabona mai târziu, atunci când veți avea o situație financiară mai bună.

    #2

    Al doilea pas este să renunțați la lucrurile care nu sunt benefice pentru sănătatea dumneavoastră. În timpul sărbătorilor, toată lumea mănâncă și bea prea mult. Încercați să cumpărați mai puțină mâncare în ianuarie și abțineți-vă de la băutură. Mâncarea și alcoolul sunt destul de scumpe în UK, așa că puteți să faceți economii bune în acest fel. Bineînțeles că în lunile următoare puteți continua să mâncați și să beți tot ce vă doriți, însă cu măsură. Dacă obișnuiți să fumați, ar trebui să renunțați la acest viciu, pentru că veți economisi mult și, mai ales, vă veți îmbunătăți considerabil starea de sănătate.

    #3

    Idealo

    Atunci când faceți cumpărături online, folosiți site-ul de comparații de prețuri Idealo. Veți reuși în acest fel să faceți foarte multe economii, deoarece acest site compară mii de magazine și vă indică cele mai mici prețuri. De asemenea, puteți să stabiliți alerte de preț și să primiți notificări atunci când prețul scade foarte mult.

    #4

    O altă idee bună este să vă faceți cumpărăturile prin intermediul site-urilor de tip cashback: TopCashback și Quidco. Practic, asta înseamnă că veți primi un anumit procentaj din banii cheltuiți, sub formă de cashback. De exemplu, dacă veți cumpăra ceva cu £150, iar cashback-ul va fi de 7,5%, atunci veți primi înapoi £11.25. Știu că nu este prea mult, însă dacă folosiți aceste site-uri o perioadă mai lungă de timp, puteți să primiți mii de lire sub formă de cashback.

    #5

    Economiile nu sunt totul. Încercați să vă orientați atenția și asupra veniturilor. În acest caz, aveți câteva scenarii posibile. Puteți să lucrați câteva ore peste program sau să găsiți un job part-time. Poate că în 2019 veți reuși să obțineți un loc de muncă mai bine-plătit. Dacă niciuna dintre aceste opțiuni nu vi se pare potrivită, ați putea să cereți o mărire de salariu. Știu că aceste sfaturi sunt destul de greu de pus în practică, însă vă asigur că creșterea venitului poate să vă îmbunătățească extrem de mult situația actuală.

    #6

    Să ne întoarcem la economisit. Puteți face rost de niște bani de buzunar dacă vindeți obiectele pe care nu le mai folosiți prin casă. Faceți un inventar al lucrurilor pe care ați putea să le vindeți. Poate fi vorba despre haine, cărți, jocuri, DVD-uri, electronice, jucării etc. Faceți-le câteva fotografii și vindeți-le online pe Ebay, la prețuri rezonabile. Mulți vânzători folosesc și grupurile de pe Facebook în acest scop. Nu este neapărat cea mai eficientă metodă de a face bani, însă dacă aveți puțin timp liber și vă ocupați serios de acest lucru, puteți să câștigați câteva lire din când în când.

    #7

    Swagbucks UK

    Swagbucks vă plătește pentru completarea de sondaje online, vizionarea de reclame, abonarea la anumite servicii etc. Astfel, puteți câștiga puncte ce pot fi mai târziu schimbate în vouchere la Amazon sau ce pot fi trimise sub formă de cash în contul PayPal. Există câteva modalități prin care puteți fi mai eficienți atunci când folosiți Swagbucks, așa că citiți articolul meu precedent pentru mai multe sfaturi: Cum să câştigaţi bani cu Swagbucks?

    Cât puteți câștiga în acest fel? Totul depinde de cât timp vreți să dedicați acestei activități, însă puteți obține £5 – £20 pe lună.

    #8

    Băncile din UK sunt în căutare de clienți. Mai mulți clienți înseamnă mai mulți bani pentru bancă; fără clienți, aceasta nu poate supraviețui. Din acest motiv, băncile vă pot oferi anumite bonusuri dacă renunțați la banca dvs. actuală și începeți să folosiți serviciile lor financiare. În prezent, aceste bănci plătesc bonusuri clienților noi care se transferă de la o altă bancă: Halifax (£135), First Direct (£100), M&S Bank (£180 gift card), HSBC (£150), Natwest (£150).

    Înainte să vă hotărâți să vă transferați la o bancă nouă, citiți cu atenție toate informațiile de pe site-ul acesteia. Uneori există anumite condiții speciale pe care trebuie să le îndepliniți înainte să vă primiți bonusul. Însă procedura este de obicei destul de ușor de urmat. Eu mi-am schimbat banca de câteva ori până acum și am primit deja mai multe bonusuri.

    #9

    Nu mai folosiți atât de des mașina, mergeți pe jos. Serios, eu merg pe jos tot timpul. Fac 20 de minute până în centrul orașului, chiar dacă aș putea să merg cu mașina. Nu este nevoie să mai contribui și eu la poluarea din oraș și nu vreau să-mi cheltuiesc banii pe benzină și parcare. Majoritatea timpului mi-l petrec în fața computerului, așa că mersul pe jos îmi face bine. Poate că situația dvs. este diferită de a mea, însă avantajele sunt aceleași pentru toată lumea: mersul pe jos face bine la sănătate, dar și la buzunar. Ori de câte ori puteți, lăsați mașina acasă și mergeți pe jos. Sau puteți să mergeți cu bicicleta – o altă idee grozavă de economisit bani 🙂

    #10

    Vanguard UK

    La puțin timp după punerea în practică a câtorva dintre ideile acestui articol, ar trebui să aveți deja niște bani puși deoparte. Însă ce ar trebui să faceți cu ei mai departe? Să îi lăsați în bancă sau să îi cheltuiți? Ar trebui să-i investiți.

    Aceasta este un subiect mai complex, pentru că vă expuneți anumitor riscuri, așa că ar trebui să vă faceți foarte bine temele înainte. Eu vreau să vă sugerez două soluții care pot fi implementate cu ușurință. Vă recomand să folosiți un cont ISA, care vă oferă o protecție financiară suplimentară, prin scutire de la impozitul pe venit pentru investițiile realizate. Există și alte soluții disponibile, iar câteva dintre favoritele mele sunt fondurile pe indici Vanguard și Zopa. Puteți citi aceste articole pentru mai multe informații: 5 idei de investiții în UK


    Asta a fost tot pentru astăzi. Sper că sfaturile noastre vă vor fi utile și că le veți urma pentru a economisi mai mult. De asemenea, sper că ianuarie 2019 va fi doar începutul succesului dumneavoastră financiar.