Top

Cum să te îmbogățești în UK?

Astăzi vom avea un articol puțin mai diferit decât cele cu care v-am obișnuit. Vom vorbi despre cum putem câștiga mai mulți bani în timpul petrecut în UK 🙂

Bineînțeles, există mai multe metode prin care ne putem îmbogăți. Putem să câștigăm la loterie, să moștenim o proprietate sau alte bunuri etc. Pentru majoritatea dintre noi, pare imposibil. Așa că vom discuta despre niște metode accesibile pentru toată lumea, cu ajutorul cărora ne putem îmbunătăți situația financiară. Acestea sunt recomandări pe care orice persoană obișnuită le poate pune în practică pentru a avea mai mulți bani.

Mulți experți financiari sunt de părere că factorul principal care influențează starea noastră financiară este modul în care administrăm banii pe care îi câștigăm. Dacă analizăm îndeaproape această problemă, vom vedea că există patru tipuri diferite de comportamente și atitudini referitoare la gestionarea banilor. Vă invităm să identificați grupul din care faceți parte și să vă gândiți la grupul din care ați dori să faceți parte și ce schimbări ar trebui să faceți în viața dvs. pentru a ajunge acolo.

Este greu să strângi o sumă mare de bani. Eu încerc de ceva vreme și tot nu am reușit să ajung în acest stadiu 🙂 Majoritatea oamenilor nu au foarte mulți bani. Nu trebuie să judecăm lucrurile după aparențe. Dacă știți pe cineva care locuiește într-o casă frumoasă și conduce o mașină scumpă, asta nu înseamnă că este bogat(ă), ci poate că a împrumutat foarte mulți bani și are o mulțime de datorii.

Să trecem în revistă câteva tipuri de comportamente financiare și consecințele lor. În graficele de mai jos veți putea observa raportul dintre banii câștigați și cei cheltuiți. Astfel veți ajunge să înțelegeți foarte rapid ce înseamnă acest tip de comportament.

Datornici inconștienți

Datornici inconștienți

Din păcate, din ce în ce mai multe persoane se încadrează în această categorie. Din cauza unor politicieni iresponsabili, populațiile unor țări se pot încadra aici (de exemplu, UK, în momentul de față). Datornicii inconștienți împrumută mai mulți bani decât câștigă. Aceștia sunt încrezători că-și vor putea plăti datoriile mai târziu, dar acest lucru se poate dovedi a fi extrem de dificil. O situație tipică este cea în care o persoană vrea neapărat să cumpere ceva, însă nu are destui bani. Așa că se împrumută. Dar va trebui să plătească datoria plus o dobândă. Cum se va descurca dacă nu își permite să facă asta?

Acest tip de comportament este destul de distructiv și poate cauza probleme în familie sau chiar probleme de sănătate generate de stres. Chiar dacă tot acest proces va dura mai mulți ani, datornicul va trebui să-și plătească în cele din urmă datoriile (sau să declare falimentul).

Este destul de evident că persoanele din această categorie nu se vor îmbogăți niciodată.

Cheltuitori fără limite

Cheltuitori fără limite

Cheltuitorii fără limite nu vor ajunge nici ei să se îmbogățească. Cred că majoritatea oamenilor se încadrează în această categorie. Și eu m-am numărat printre ei. Cheltuitorii fără limite cheltuiesc toți banii pe care îi câștigă. Dacă au un salariu de £1,000 pe lună, vor cheltui £1,000 pe lună. Dacă au un salariu de £5,000, vor cheltui … £5,000.

Acest tip de comportament este cu siguranță unul mai bun decât cel al datornicilor inconștienți, dar și în acest caz apar destul de multe probleme. Cheltuitorii nu pun bani deoparte. Dacă se întâmplă ceva neprevăzut (probleme cu mașina, reparații prin casă, probleme de sănătate), vor fi nevoiți să se împrumute ca să poată face față. Este mult mai ușor să duci o viață confortabilă, decât să trăiești cu grija zilei de mâine. Deci, dacă vor avea nevoie de bani, cheltuitorii vor ajunge în categoria precedentă și vor deveni datornici.

Chiar dacă nu au loc asemenea evenimente neprevăzute în viața lor, situația nu este deloc roz. Aceștia vor acumula o mulțime de obiecte inutile, nu vor putea să-și ajute financiar copiii și nu vor ajunge niciodată să se îmbogățească.

Economi înțelepți

Economi înțelepți

Am ajuns la jumătatea clasificării noastre. În această categorie se încadrează cei care cheltuiesc mai puțin decât câștigă. Aceștia chiar se pot îmbogăți după mai mulți ani de economii 🙂 În fiecare lună, ei obișnuiesc să pună bani deoparte. Așa că atunci când se întâmplă ceva și au nevoie de bani, sunt pregătiți.

Se pricep la economii, sunt atenți la modul în care își cheltuiesc banii, cunosc prețurile produselor și nu cumpără cele mai noi telefoane doar pentru a-i impresiona pe cei din jur. În general, duc o viață confortabilă și foarte bine calculată.

Economii înțelepți își pot ajuta și copiii, deoarece le pot plăti facultatea și îi pot ajuta să-și cumpere o casă. Mama mea face parte din această categorie. Deși nu câștiga foarte mult, a reușit să economisească și și-a ajutat doi dintre copii să-și cumpere apartamente.

Deși sunt extrem de atenți la banii pe care îi au, economii nu au îndrăzneala de a face investiții și de a-și înmulți banii pe care i-au strâns deja. Sunt mult prea precauți și preferă să-și țină banii la bancă, deși dobânzile sunt foarte mici. Se tem să nu-și piardă toți banii în investiții imprevizibile.

O altă problemă care poate apărea în această categorie o reprezintă cheltuielile mari. Acest lucru se poate întâmpla atunci când cineva economisește mai mulți ani ca să-și cumpere o mașină sau ca să-și renoveze casa. După această cheltuială, persoana respectivă rămâne fără economii și trebuie să o ia de la început. Nu este ușor să economisești și, de foarte multe ori, poți fi tentat să-ți cheltuiești banii. Așa că putem ajunge rapid în categoria cheltuitorilor fără limite, dacă nu suntem atenți.

Investitori geniali

Investitori geniali

Am ajuns și la ultima categorie. Investitorii geniali sunt de fapt niște economi înțelepți, care nu se tem să-și investească banii pentru a obține profituri mai mari. În loc să-și păstreze banii în bancă, cu 0% dobândă, aceștia preferă să-și asume riscuri, să cumpere acțiuni, obligațiuni sau proprietăți. De asemenea, sunt interesați de beneficiile aduse de conturile individuale de economii de tip ISA, împrumută bani altor persoane pe platformele P2P și obișnuiesc să cumpere aur și criptomonede.

Da, este posibil să mai și piardă bani pe parcurs, dar învață din greșelile lor și investesc mai bine în viitor. Investitorii geniali își investesc nu numai banii, ci și timpul – își petrec timpul liber citind cărți, participând la seminarii și la cursuri de perfecționare etc.
Ar fi bine să țineți cont și de conceptul de dobândă cu capitalizare. Dacă aveți timp, citiți câteva articole legate de acest subiect. Ideea este că banii investiți generează dobândă, iar această dobândă este apoi investită în suma inițială, urmând să genereze și mai multă dobândă. Este ca un bulgăre de zăpadă care devine din ce în ce mai mare. La început, veți avea o sumă mică de bani și dobânda va fi și ea mică. Dar nu vă dați bătuți! Cu timpul, viteza de economisire va crește și veți ajunge să aveți o dobândă din ce în ce mai mare.


Acum să vedem cum puteți să implementați informațiile din acest articol în viața dvs. de zi cu zi și să vă îmbunătățiți situația financiară. Totul pare o teorie frumoasă, nu-i așa? Nu neapărat. Nu este chiar atât de complicat. Regula de bază este că trebuie să cheltuiți mai puțin decât câștigați. Încercați să vă evaluați situația. Vedeți care sunt veniturile pe care le aveți în fiecare lună. Calculați o sumă de 5%-10% din aceste venituri și puneți-o deoparte. Da, știu că nu este ușor, dar merită 🙂 Și asta nu este tot. Îndrăzniți să fiți investitori, nu numai economi! Încercați să aflați mai multe despre asta și gândiți-vă cum puteți să vă investiți banii. Pe site-ul nostru, veți găsi câteva sugestii (5 idei de investiții în UK, 17 cele mai bune moduri de a economisi şi câştiga bani în noul an, 10 idei pentru a câştiga şi investi bani în UK, Cele mai bune conturi de economii din UK). Citiți și câteva cărți pe tema asta. Eu vă recomand: Robert Kiyosaki: Rich Dad Poor Dad*, T. Harv Eker: Secrets Of The Millionaire Mind*, Dave Ramsey: The Total Money Makeover*.

Să luăm un exemplu de investiție. Unul dintre conturile bancare din UK, Nationwide FlexDirect, are o dobândă anuală de 5% la depozitele de până la £2,500. Dacă reușiți să puneți deoparte £250 într-o lună, banca vă va da o dobândă de £1.04. Știu că nu este mult, dar orice câștig contează. Cu timpul, veți avea mai mulți bani în contul de economii și veți reuși să câștigați mai mult de pe urma dobânzii. Prin urmare, continuați să vă creșteți economiile și investiți-le dacă vreți să obțineți rezultate și mai bune.

O ultimă recomandare. Pentru că deocamdată avem rate mici la dobânzi în UK și pentru că prețul acțiunilor de pe bursă a crescut, nu este foarte ușor să te îmbogățești de pe urma unui salariu obișnuit. Este un proces destul de lent și fără rezultate imediate. Dar chiar dacă reușiți să economisiți doar £250 pe lună și obțineți un profit de 5%, după 10 ani, dobânda totală acumulată va fi de £8,748. Nu este deloc rău având în vedere că veți ajunge la un capital total de £38,748. Oare este o experiență care vă va schimba viața? Nu cred… Și eu am trecut prin asta, dar a durat destul de mult timp și de multe ori m-am simțit descurajat.

Ceea ce puteți face este să vă creșteți veniturile. Știu că nu este atât de ușor să faceți asta, dar este posibil. Puteți să vă deschideți o firmă sau să vă găsiți un loc de muncă mai bun, pe totaljobs.co.uk sau un site similar. Să presupunem că ajungeți să câștigați £40,000 pe an. Asta înseamnă un venit de £2,540 pe lună și veți putea economisi £750 lunar. Să vedem ce se întâmplă dacă faceți asta timp de 10 ani, la o dobândă fixă de 5%. Dobânda totală va fi de £26,244, iar capitalul total va fi de £116,244. În funcție de locația dvs., este posibil să vă cumpărați o casă de acești bani, să o dați spre închiriere și să trăiți din chirie tot restul vieții! Concluzia este că economiile sunt foarte importante, dar investițiile sunt și mai bune.

*Link afiliat

Cum să te îmbogățești în UK?
5 (100%) 7 votes

Comentariile sunt închise.