12 modalități de a câștiga bani în plus în UK

Articolele noastre abordează în principal aspecte financiare ale vieții din UK, însă de data aceasta am vrut să ne oprim asupra unei teme mult mai interesante: cum să câștigăm bani în plus în UK. Vă vom oferi 12 recomandări prin care să vă măriți venitul obținut în UK. Banii pe care îi veți câștiga prin aceste metode nu vor fi atât de mulți ca cei câștigați din salariu, însă vor fi niște bani de buzunar pe care îi puteți cheltui pe orice doriți. Să începem…

Câteva modalități ușoare de a câștiga mai mulți bani în UK

1. Transferați contul curent la o altă bancă și câștigați până la £150

bank notes

Există atât de multă competiție pe piața bancară din UK, încât anumite bănci vă oferă tot felul de avantaje dacă vă transferați contul curent la ele. Aceste avantaje diferă de la caz la caz, însă de obicei puteți câștiga chiar și £150 prin această metodă. Iată câteva bănci care vă oferă astfel de bonusuri dacă deschideți un cont curent și renunțați în același timp la cel vechi. Vă rugăm să citiți cu atenție toate informațiile de pe site-ul băncii și să vă asigurați că întruniți toate condițiile prevăzute acolo.

2. Vindeți produsele de care nu mai aveți nevoie pe eBay și Facebook

Dacă aveți prin casă lucruri de care nu mai aveți nevoie și pe care doriți să le vindeți, atunci eBay* este de obicei cea mai bună alegere. Analizați cu atenție starea în care se află lucrurile la care vreți să renunțați și alegeți-le pe cele care vă vor aduce niște bani frumoși în urma vânzării. Apoi, intrați pe eBay și începeți prima licitație. Toată procedura este destul de ușoară, dar ați putea să citiți mai întâi câteva ghiduri sau să urmăriți niște tutoriale despre cum pot fi optimizate licitațiile pe eBay, astfel încât să vă creșteți șansele de vânzare și profit.

Există și grupuri locale pe Facebook, dar și Facebook Marketplace, unde puteți să vindeți lucruri la mâna a doua, în loc să le puneți pe eBay. Puterea rețelelor de socializare poate fi folosită pentru a vinde produsele nedorite altor persoane din comunitatea dvs. Cel mai important aspect este că NU există comisioane, așa că veți păstra tot profitul obținut. Unele persoane chiar au reușit să transforme această activitate ocazională într-o meserie adevărată, din care câștigă un salariu decent.

3. Vindeți toate CD-urile, jocurile și filmele vechi

Dacă vreți să câștigați rapid niște bani, atunci este o idee bună să scăpați de lucrurile care vă ocupă loc prin casă. Dacă aveți CD-uri cu muzică sau filme, le puteți copia în laptop sau într-un hard disk extern înainte să le vindeți. Asta înseamnă că vindeți de fapt plasticul și coperta, nu conținutul!

Puteți câștiga între 10p și £20 pe bucată, însă dacă aveți o colecție mai mare, atunci și câștigurile vor fi semnificative. Poate că și părinții dvs. au astfel de lucruri de care vor să scape și îi puteți ajuta.

Puteți vinde gratuit aproape orice pe Amazon Marketplace* sau Preloved*, iar site-uri ca MusicMagpie* vă vor oferi bani dacă le trimiteți CD-urile vechi de care nu mai aveți nevoie.

4. Închiriați-vă locul de parcare

parked cars

Dacă locuiți în apropierea unei locații foarte populare din oraș (stadion, sală de sport, aeroport, centru) și nu aveți nevoie de spațiul de parcare pe care îl dețineți (alee privată sau garaj), atunci veți găsi persoane interesate să-l închirieze. Mulți dintre cei care sunt nevoiți să lucreze în centrul orașului s-au săturat să plătească zilnic o grămadă de bani pe parcare.

Faceți reclamă locului de parcare pe Gumtree, Parklet sau Just Park*.

5. Plimbați sau aveți grijă de câinii altor persoane

Dacă aveți câteva ore libere în timpul zilei, atunci puteți să aveți grijă de animalele de companie ale căror proprietari se află la muncă. Puteți să câștigați în jur de £8 pe oră pentru un câine. În plus, aceasta este o metodă foarte bună de a face mișcare.

Intrați pe Care Pet Care pentru a vă oferi serviciile de ‘dog sitting’ sau intrați pe Tailster care este un site specializat în ‘dog walkers’.

6. Împrumutați bani altora și câștigați din dobândă

Împrumuturile individuale ‘peer-to-peer’ reprezintă viitorul sectorului bancar. Acestea elimină intermediarul, făcând posibile dobânzile mai mari pentru creditori și împrumuturile mai avantajoase pentru debitori. Totul este gestionat online, din confortul propriei locuințe.

Fondată în 2005, Zopa* este cea mai mare platformă P2P din UK pentru creditori (dvs.) și pentru debitori (persoanele care împrumută bani). Puteți obține o dobândă anuală de aproximativ 4,5% din banii pe care îi împrumutați altora. Iar dacă folosiți unul dintre produsele bancare ISA, atunci nu veți plăti impozit pe venit 🙂

Zopa* este reglementată de FCA, însă există și câteva riscuri asociate efectuării de împrumuturi altor persoane. Așa că citiți cu atenție toate informațiile de pe site, ca să fiți siguri că înțelegeți acest riscuri înainte să investiți.

7. Lucrați ca liber-profesioniști (freelanceri)

Poate că vă face plăcere să scrieți, să administrați pagini pe Facebook sau să faceți design grafic în timpul liber. Sunt multe joburi freelance pe internet unde nu este nevoie de aptitudini prea complexe, ci doar de câteva ore pe care să le alocați unui astfel de proiect suplimentar.

Iar cea mai bună parte a freelancing-ului este că puteți să lucrați pentru clienți din UK sau din alte părți ale lumii, doar cu o conexiune la internet și câteva ore libere. În acest fel, veți putea să vă dezvoltați niște aptitudini care se pot dovedi profitabile pe termen lung.

Un loc bun din care să începeți este Fiverr.com*, cel mai mare site pentru freelanceri. Fiverr* este acum cea mai mare platformă din lume pe care oamenii pot câștiga bani, oferindu-și serviciile (cunoscute sub denumirea de ‘gigs’).

Puteți să alegeți orice domeniu doriți, de la redactare și traducere, la postări pe rețelele de socializare, introducere de date, predarea unei limbi online, crearea de piese muzicale, voiceover-uri și videoclipuri scurte pentru clienți din toată lumea!

8. Primiți bani înapoi atunci când faceți cumpărături

Aceasta este o metodă bună de a câștiga bani, dar și de a face niște economii, mai ales dacă sunteți studenți. Asta înseamnă că primiți bani înapoi la fiecare cumpărătură obișnuită pe care o efectuați, cashback-ul fiind cuprins între 0,5% și 10%.

Există mai multe site-uri de tip cashback, care vă plătesc comisionul pe care acestea l-ar fi încasat în mod normal.

Noi vă recomandăm să vă înregistrați pe Top Cashback*, Quidco.com* sau Swagbucks*, care sunt gratuite și care oferă cea mai bună selecție de comercianți și oferte exclusive.

9. Deveniți curieri sau șoferi

man on a bike

Și aceasta este o sugestie bună 🙂 Puteți lucra în acest mod câteva ore pe săptămână, pe lângă orele petrecute la serviciu.

Aveți o bicicletă, o motocicletă sau o mașină? Aveți un smartphone? Atunci nu mai aveți nevoie de nimic altceva pentru a face bani din livrări în timpul dvs. liber.

Înregistrați-vă la companii specializate de curierat, cum este Deliveroo, care caută mereu curieri noi. Acestea vă permit flexibilitatea de a lucra atunci când doriți, livrând, de exemplu, mâncare de restaurant la locuințele clienților. Puteți câștiga până la £16 pe oră.

Dublați-vă oportunitățile, contactând direct localurile și fast food-urile din zonă (ex. Dominos) pentru a vedea dacă oferă astfel de posturi de curierat.

10. Evaluați site-uri & aplicații

Dacă oricum petreceți mult timp pe internet, poate că ar fi bine să faceți niște bani din asta și să fiți plătiți pentru evaluarea unor site-uri.

UserTesting.com este o platformă nouă care vă plătește să evaluați tot felul de site-uri. Fiecare evaluare durează în jur de 20 de minute și vă aduce $10 (£6.50) prin Paypal.

Înregistrați-vă ​aici​, efectuați o evaluare test și veți primi în inbox numele următoarelor site-uri care pot fi evaluate.

11. Primiți bani pentru căutările pe internet

Vreți să câștigați bani din lucrurile pe care oricum le faceți deja online? Aceasta este una dintre cele mai ușoare metode de a câștiga bani online, fără efort și fără vreo schimbare în activitatea dvs. obișnuită de navigare pe internet.

Această idee inovatoare de la Qmee.com vă recompensează atunci când căutați pe Google, Bing sau Yahoo. Trebuie doar să instalați un add-on în browser, iar atunci când efectuați o căutare, este posibil să primiți câteva rezultate sponsorizate împreună cu rezultatele normale ale căutării.

Fiecare rezultat Qmee are atașată o recompensă în bani – dacă sunteți interesați, dați clic pe rezultatul respectiv pentru a obține recompensa.

Cel mai mare avantaj este că nu există un cashout minim – se pot retrage chiar și 72p în contul PayPal. Aveți și opțiunea de a dona acești bani unei organizații de caritate.

Înregistrați-vă acum gratuit și începeți să câștigați din căutările pe internet! ​Clic aici pentru a începe.

12. Completați sondaje online

sondaje online

Această sugestie era inevitabilă 🙂 Completarea de sondaje online în timpul liber este o metodă din ce în ce mai populară prin care studenții pot face niște bani în plus. Companiile de studii de piață recrutează mereu membri noi din toată lumea care să efectueze sondaje și să testeze produse noi.

După câteva minute de completare a unui sondaj, puteți câștiga câteva lire, care sunt plătite sub formă de numerar sau recompense. Puteți obține până la £3 ($5) pentru unele sondaje!

Câteva sugestii bune sunt: Toluna, LifePoints, InboxPounds, Onepoll, i-Say, Opinion Outpost, YouGov, Survey Junkie.

Dacă vă înregistrați pe Swagbucks*, veți fi recompensați pentru completarea de sondaje, dar și pentru navigarea pe internet, urmărirea de videoclipuri sau testarea unor jocuri.


Asta a fost tot pentru astăzi. Sperăm că aceste informații vi s-au părut utile și că acum știți cum să câștigați niște bani în plus în UK.

*Link afiliat

Comentariile sunt închise.