Plătiți pentru vacanțe cu cardul de credit

În acest articol, veți afla de ce ar trebui să vă folosiți cardul de credit atunci când rezervați vacanțe în UK.

un băiat cu bani

Având în vedere situația actuală provocată de pandemia de coronavirus, poate că acesta nu este cel mai bun moment în care să ne gândim la vacanțe. Cu toate acestea, mai devreme sau mai târziu, situația va reveni la normal și multe persoane vor începe din nou să-și rezerve vacanțe.

Rezervările pot deveni riscante atunci când companiile aeriene și companiile de turism au dificultăți financiare sau dau faliment. Dar există o metodă simplă prin care clienții pot reduce riscul pierderii banilor de vacanță. Tot ceea ce trebuie să faceți este să plătiți pentru rezervarea unei vacanțe cu cardul de credit.

Secțiunea 75 din Consumer Credit Act

Această legislație protejează toate tranzacțiile cu cardul de credit cuprinse între £100 și £30,000. Acest lucru înseamnă că: dacă plătiți cu cardul de debit, nu sunteți protejați; dacă plătiți cu cardul de credit, sunteți protejați.

Stați liniștiți, nu veți plăti mai mult dacă folosiți cardul de credit. Puteți să vă plătiți datoria în aceeași zi (pentru a evita dobânzile) și veți fi protejați.

Puțini știu despre acest lucru

Se estimează că aproape o treime dintre consumatori nu au aflat despre Secțiunea 75 și nu știu că plata cu cardul de credit este mai avantajoasă.

Peste o jumătate dintre aceștia (55%) nu-și dau seama că sunt protejați prin Secțiunea 75 pentru costul rezervării la hotel, atunci când rezervă direct.

O treime dintre consumatori (34%) cred în mod greșit că Secțiunea 75 include tranzacțiile prin PayPal de peste £100.

În astfel de situații, multe persoane nu știu dacă și cum își vor primi banii înapoi. Dar puteți sta liniștiți deoarece veți fi protejați prin Secțiunea 75 atâta timp cât relația debitor-creditor-furnizor funcționează corect.

Asta înseamnă că schimbul de bani între client, compania care a emis cardul de credit și furnizorul serviciului trebuie să fie menținut. Astfel, Secțiunea 75 nu se poate aplica dacă această relație este întreruptă, lucru care se întâmplă atunci când folosim terți ca agenții de voiaj.

Ceea ce este alarmant este că rezervarea unei vacanțe printr-un agent de voiaj nu este garantată dacă operatorul dă faliment. Prin urmare, clienții ar trebui să verifice dacă vacanța lor este protejată de ATOL (Air Travel Organiser’s Licence) atunci când fac rezervări printr-un agent de voiaj.

Top zece prevederi ale Secțiunii 75

Pentru a fi siguri că nu veți fi prinși nepregătiți, iată 10 prevederi ale Secțiunii 75 care vă pot ajuta atunci când vă rezervați următoarele vacanțe.

  • Limite la rambursări
    Achizițiile individuale care costă mai mult de £100 și mai puțin de £30,000 sunt garantate prin Secțiunea 75. Așa că, în cazul în care compania de turism dă faliment și aveți un zbor anulat sau o vacanță all-inclusive anulată, atâta timp cât ați plătit cu cardul de credit, vă va fi rambursată întreaga sumă.
  • Folosiți un card de credit, nu de debit
    Secțiunea 75 nu acoperă achizițiile realizate cu un card de debit. În cazul în care ați plătit cu cardul de debit, puteți să solicitați inversarea plății (chargeback).
  • Deși compania dă faliment, totul nu este pierdut
    Chiar dacă ați rezervat o vacanță la o companie care a dat faliment, asta nu înseamnă că banii dvs. sunt pierduți. Secțiunea 75 le obligă pe companiile de carduri de credit să vă recupereze banii. Dacă vă aflați într-o asemenea situație, contactați-vă banca și cereți returnarea banilor.
  • Plătiți un avans, primiți o rambursare completă
    Atunci când este nevoie să efectuați un avans pentru rezervarea unei vacanțe, folosiți un card de credit – chiar și atunci când avansul este mai mic de £100. Dacă se întâmplă ceva care vă împiedică să plătiți restul banilor (ex. compania aeriană dă faliment), Secțiunea 75 vă permite să recuperați suma completă, nu numai avansul plătit.
  • Plătiți cu cardul de credit și prin cec și veți primi o rambursare completă
    La fel ca la punctul anterior, veți primi o rambursare completă dacă ați plătit o parte din sumă cu cardul de credit și o parte cu cecul. Consumatorii au dreptul să primească înapoi contravaloarea bunurilor și serviciilor incluse în Secțiunea 75, chiar dacă suma nu a fost plătită în totalitate cu cardul de credit.
  • Sunteți protejați chiar dacă v-ați închis cardul
    Dacă ați rezervat o vacanță, iar apoi v-ați închis cardul de credit cu care ați efectuat plata, puteți să vă recuperați în continuare banii conform Secțiunii 75.
  • Acoperire pentru cheltuieli suplimentare
    Dacă ați rezervat o vacanță și zborul v-a fost anulat, Secțiunea 75 vă permite să recuperați banii plătiți pentru cazare suplimentară și mâncare, atâta vreme cât aceste costuri sunt rezonabile.
  • Lacune ale Secțiunii 75
    Nu vă veți încadra în Secțiunea 75 dacă achiziționați servicii de turism printr-un terț (ex. agenți de voiaj), efectuați cumpărături suplimentare sau scoateți bani de pe cardul de credit. Rambursarea este posibilă doar dacă ați plătit direct compania de turism (plățile prin PayPal nu sunt incluse).
  • Secțiunea 75 se aplică tuturor cardurilor de credit
    Secțiunea 75 nu diferențiază între companiile de carduri de credit. Toate cardurile de credit se bucură de beneficiile Secțiunii 75.
  • Procedura de revendicare a banilor
    Mai întâi, apelați la furnizorul serviciului (ex. compania aeriană sau hotelul, în funcție de situație). Dacă nu reușiți să vă recuperați banii, apelați la compania care v-a emis cardul de credit. Este vorba despre banca sau societatea dvs. de credit imobiliar, nu Visa, MasterCard sau AMEX. Veți completa un formular și gata! Vă veți primi înapoi banii.
Sper că acest articol vă va ajuta să fiți mai bine protejați. Unele dintre informațiile utilizate în acest articol provin din ghidul TotallyMoney despre Secțiunea 75. TotallyMoney oferă un serviciu de comparație a cardurilor de credit. Pe site, puteți și să vă verificați scorul de credit în mod gratuit.

Puteți citi despre cum să vă îmbunătățiți scorul de credit și să aveți șanse mai bune de a obține un card de credit în articolul nostru: Cum să vă îmbunătățiți scorul de credit în UK.

Comentariile sunt închise.