Companie bogată, companie săracă

Probabil că majoritatea cititorilor blogului Smart Roman au citit sau au auzit despre cartea lui Robert Kiyosaki intitulată Rich Dad, Poor Dad* (Tată bogat, tată sărac). În caz contrar, voi aminti rapid câteva dintre ideile importante menționate în ea.

doi oameni unul bogat unul sărac

Potrivit lui Kiyosaki, există două categorii în lumea financiară (active și pasive), iar situația noastră financiară este influențată de cea pe care o punem pe primul plan.

Pasivele sunt acele produse și servicii care „ne scot banii din buzunar”. Poate fi vorba de un telefon nou, un costum nou, un bilet la cinema sau o vacanță într-o țară străină.

Activele sunt produse financiare care „ne pun bani în buzunar”. Poate fi vorba de un cont bancar purtător de dobândă, acțiuni la o companie care plătește dividende sau o proprietate închiriată unei alte persoane.

Majoritatea oamenilor își cheltuiesc banii câștigați doar pe pasive și, prin urmare, nu se îmbogățesc niciodată. Pe de altă parte, cei care sunt isteți investesc în fiecare lună în active care le aduc bani în buzunar, puțin câte puțin.

La început, procesul este unul foarte lent. Cu toate acestea, în timp, activele vă vor crește treptat venitul și vor face posibilă cumpărarea a și mai multor active, care, la rândul lor, vor duce la și mai multe câștiguri.

Rezultatul este un bulgăre de zăpadă financiar care crește din ce în ce mai repede, pe măsură ce i se amplifică volumul.

Asta este teoria. Funcționează acest principiu în viața reală?

Cred că da. Eu încerc să-l aplic în viața mea și, chiar dacă rezultatele nu sunt spectaculoase, am astăzi mai multe active decât aveam în urmă cu câțiva ani. Cu toate acestea, pentru a avea succes, trebuie să fii perseverent. Există multe tentații în viața modernă și o singură abatere (ex. cumpărarea unei mașini scumpe) poate să-ți distrugă realizările din ultimele luni sau ultimii ani.

Însă nu despre asta vreau să vorbim în acest articol 🙂 Am vrut să vă atrag atenția asupra faptului că putem transfera conceptele de active și pasive din finanțele personale în finanțele unei afaceri mici.

Tratarea afacerii ca pe finanțele personale

O afacere, la fel ca o gospodărie, are atât cheltuieli (pasive), cât și câștiguri (active). Activele personale te ajută să te îmbogățești, dar și activele companiei tale vor duce la un succes comercial.

Pasivele unei companii sunt toate cheltuielile care au legătură cu administrarea ei. Poate fi vorba de bani pentru cumpărarea de mobilă, nume de domeniu și găzduire web, contabilitate, transport, închirierea unui birou etc.

Scopul nostru nu este de a elimina toate cheltuielile, ci de a analiza care dintre ele contribuie cu adevărat la succesul companiei. Bineînțeles, putem oricând să reducem cheltuielile prin aplicarea unor soluții mai bune sau mai ieftine.

Activele companiei sunt diverse tipuri de produse și servicii care generează bani cash.

Nu vă spun nimic nou aici, fiecare antreprenor cunoaște aceste lucruri. Însă ceea ce vreau să subliniez este că ar trebui să încercați să fiți mai conștienți de aceste aspecte și să abordați crearea de active noi ca pe un proiect cu un rezultat bine definit.

Scalabilitate

Prima întrebare care trebuie formulată este dacă afacerea noastră se va orienta doar spre clienții individuali sau dacă vom vinde mai multor persoane în același timp.

Să vă explic. Să presupunem că creăm un site pentru un client. În funcție de abilitățile noastre, acest lucru poate dura mai mult sau mai puțin timp. Însă atunci când lucrăm din greu, nu putem să ne ocupăm de încă un client. Din punctul meu de vedere, acesta nu este un model bun de afaceri pentru o companie foarte mică.

În această situație, soluția ar fi să concepem un soft care va face posibilă crearea de site-uri direct de către clienți. O astfel de soluție este scalabilă și, odată creată, nu va consuma resursele unei afaceri mici.

Alte exemple de active

om care lucrează la o masă

Bineînțeles, există o mulțime de alte soluții. Iată câteva idei care pot fi implementate și care pot deveni active ale unei afaceri mici:

  • Cărți electronice
  • Cărți tipărite
  • Cursuri
  • Jocuri
  • Aplicații
  • Coduri cu anumite funcționalități
  • Grafică
  • Imagini
  • Videoclipuri pe YouTube (câștiguri din publicitate)
  • Articole pe blog (câștiguri din reclame, paywall)

Majoritatea acestor produse pot fi vândute direct de pe site sau pe anumite piețe (ex. puteți vinde cărți pe Amazon, jocuri pe Steam etc.). Atunci când vindeți produse pe o piață, veți plăti un comision, însă vă veți adresa unui public mult mai numeros.

Fiecare dintre produsele de pe această listă poate deveni un activ al companiei. Odată creat, acesta poate fi vândut mai multor clienți în același timp. Aceștia vor aduce un venit constant în următoarele luni sau în următorii ani. Venitul obținut din vânzări va fi folosit pentru crearea de active noi și îmbunătățirea celor existente.

La fel ca în cazul finanțelor personale, și aici se va produce un bulgăre de zăpadă financiar care va lua amploare din ce în ce mai mult.

Sper că acest articol vă va inspira și vă va ajuta să înțelegeți finanțele companiei dvs. în ceea ce privește activele și pasivele sale. Vă puteți lăsa comentariile în secțiunea de mai jos.

*Link afiliat

No comments yet.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.