Noul sistem de imigrare pe bază de puncte din UK

În scurt timp, procedura de imigrare în UK va arăta foarte diferit. Va fi implementat un sistem de imigrare pe bază de puncte pentru a fi selectate cele mai potrivite persoane care să lucreze în UK. Acest sistem a fost creat ca urmare a părăsirii Uniunii Europene de către Regatul Unit (UK announces new points-based immigration system).

pașaport

Noul sistem va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2021. Cu câteva excepții, dreptul de rezidență le va fi acordat doar lucrătorilor imigranți care vorbesc limba engleză și care au o ofertă de loc de muncă de la un angajator din UK, cu un salariu anual de peste £20,480.

Guvernul britanic susține că noul sistem pe bază de puncte îi va trata în mod egal pe cetățenii europeni și non-europeni și că va atrage doar persoane care vor contribui la economia UK.

Însă criticii sunt de părere că acesta va fi un dezastru total pentru sectorul asistenței sociale și că există îngrijorări cu privire la impactul său asupra agriculturii.

Cum va funcționa noul sistem?

De câte puncte este nevoie?

Cei care imigrează în UK vor trebui să obțină 70 de puncte conform noului sistem, pentru a se putea califica pentru o viză.

Cum se obțin punctele?

Pentru a putea imigra în UK, trebuie să întruniți trei condiții de bază, care însumează 50 de puncte din totalul de 70.

Aceste condiții sunt:

  • Să aveți o ofertă de loc de muncă de la un sponsor verificat, adică un angajator aprobat de Ministerul de Interne (20 de puncte).
  • Să aveți nivelul cerut de competență pentru locul respectiv de muncă (20 de puncte).
  • Să vorbiți limba engleză la un anumit nivel de competență (10 puncte).

Va trebui probabil să câștigați peste £25,600

Începând din ianuarie 2021, salariul minim necesar pentru imigranții care vor veni să lucreze în UK va fi redus de la £30,000 la £25,600.

Dacă imigranții vor câștiga un salariu peste £25,600, aceștia vor primi 20 de puncte suplimentare, necesare pentru a ajunge la nivelul obligatoriu de 70 de puncte.

Dacă vor câștiga mai puțin de atât – dar nu mai puțin de £20,480 – vor putea în continuare să vină în UK prin „transferarea” de puncte câștigate la alte condiții de imigrare, pentru a compensa pentru nivelul salarial scăzut.

Modificarea nivelului minim de educație

Pe lângă scăderea pragului salariului minim, guvernul britanic va scădea și nivelul de educație obligatoriu pentru lucrătorii înalt calificați, de la „graduate level” (nivel universitar) la „A-level” (nivel liceal).

Cum se mai pot câștiga puncte?

Cei care îndeplinesc primele trei condiții, însă nu câștigă mai mult de £25,600 anual, pot în continuare să obțină cele 70 de puncte necesare pentru a primi viza.

Dacă câștigați între £23,040 și £25,599, veți obține 10 puncte suplimentare.

Dacă locul de muncă este într-un sector în care există lipsă de personal, așa cum s-a stabilit de către Migration Advisory Committee, veți obține 20 de puncte suplimentare.

Pe lista cu ocupațiile în care există lipsă de personal sunt de obicei incluși lucrătorii din sănătate, inginerii, oamenii de știință, profesorii și tehnicienii.

Guvernul britanic promite că va exista o schemă rapidă de obținere a vizei pentru doctorii și asistentele medicale care vor dori să lucreze în NHS.

Cei care vor alege să lucreze în NHS vor primi un tratament preferențial, cu puncte suplimentare acordate pe baza noului sistem, nefiind limitat numărul de aplicanți în această direcție.

Dacă imigranții dețin un doctorat cu aplicare la locul lor de muncă, aceștia vor obține 10 puncte suplimentare.

Se pot câștiga chiar și 20 de puncte dacă doctoratul respectiv a fost obținut în știință, tehnologie, inginerie sau matematică și dacă este relevant la locul de muncă.

Vă prezentăm toate aceste informații referitoare la punctaj, sub forma unui tabel ușor de înțeles:

Pentru ca aplicația dvs. să aibă succes, trebuie să obțineți 70 de puncte.

Caracteristică Esențială Puncte
Ofertă de loc de muncă de la un sponsor aprobat Da 20
Competență profesională Da 20
Vorbirea limbii engleze la un nivel corespunzător Da 10
Salariu de £20,480 (minim) – £23,039 Nu 0
Salariu de £23,040 – £25,599 Nu 10
Salariu de £25,600 sau mai mult Nu 20
Loc de muncă într-un sector cu lipsă de personal (stabilit de MAC) Nu 20
Nivel de educație: doctorat într-un domeniu relevant locului de muncă Nu 10
Nivel de educație: doctorat într-un domeniu STEM, relevant locului de muncă Nu 20

Sursă: Ministerul de Interne

Dacă nu avem o ofertă de loc de muncă?

Lucrătorii înalt calificați care vor obține numărul necesar de puncte vor putea să intre în UK fără o ofertă de loc de muncă dacă sunt recomandați de un organism relevant și competent.

Această rută a „talentului global” le va fi deschisă cetățenilor europeni, la fel ca cetățenilor non-europeni, începând din ianuarie anul viitor, și a fost recent extinsă pentru a le fi mai accesibilă celor cu o educație în științe, tehnologie, inginerie sau matematică.

Lucrătorii necalificați nu vor primi vize

Guvernul britanic declară că nu va implementa o rută pentru lucrătorii necalificați care vor să vină în UK conform noului sistem de imigrare, după încheierea posibilității de liberă circulație pe teritoriul UE.

Se pare că afacerile din UK vor trebui „să se adapteze și să facă ajustările necesare” și să investească mai degrabă în „păstrarea angajaților, productivitate și o mai mare investiție în tehnologie și automatizare”.

Cum rămâne cu fermierii?

Guvernul britanic își propune să extindă o schemă pilot pentru lucrătorii sezonieri din agricultură, numărul de locuri aprobate fiind de 10.000.

În acest fel, se vine în întâmpinarea nemulțumirilor angajatorilor din agricultură, cum ar fi cultivatorii de fructe, care spun că reducerea numărului de lucrători necalificați poate duce la situația în care nu există destui angajați care să culeagă recolta în fiecare vară.

Cum rămâne cu studenții?

Studenții vor fi incluși în sistemul pe bază de puncte.

Aceștia vor primi punctele necesare dacă au o ofertă de la o universitate aprobată, dacă vorbesc limba engleză și dacă se pot întreține pe parcursul studiilor lor în UK.

Cum rămâne cu liber-profesioniștii?

Guvernul britanic nu va crea o rută dedicată persoanelor liber-profesioniste, însă a indicat o rută deja existentă pentru „inovatori”, care începând din ianuarie va fi extinsă pentru a-i include și pe cetățenii europeni, nu numai pe cei non-europeni.

Cei cu ocupații de specialitate, clericii și sportivii vor putea să intre în UK pe baza mai multor rute de imigrare existente, care vor fi și ele lărgite, astfel încât să-i includă și pe cetățenii europeni.

Artiștii, muzicienii și persoanele care lucrează în divertisment vor putea să participe la evenimente, competiții și audiții pe teritoriul UK timp de maximum șase luni.

Comentariile sunt închise.