Fondurile Vanguard – o metodă simplă de a investi în UK

Informațiile prezentate pe acest site sunt opiniile personale ale autorului și nu reprezintă recomandări de investiții. Cititorii blogului își asumă posibilele riscuri ale deciziilor lor de investire.

Astăzi, vreau să discutăm despre o metodă simplă prin care vă puteți investi banii în UK. Recunosc că până recent nu reușisem să găsesc o modalitate bună de a-mi investi banii. Așa că sper ca informațiile din acest articol să-i ajute pe cei care se află într-o situație similară.

Problema principală a realizării de investiții este că aveți nevoie de niște cunoștințe de specialitate pe baza cărora să puteți lua decizii financiare bune. Acesta este motivul pentru care nu am mai fost interesat de dividendele sub formă de acțiuni. Pur și simplu nu aveam timp să-mi îmbogățesc cunoștințele în acest domeniu și nu eram niciodată sigur în ce companii să investesc.

La fel ca majoritatea cititorilor acestui blog, și eu sunt destul de ocupat: muncă, familie, cumpărături, Netflix, cursuri de limba franceză, lectură, sport etc. De aceea, nu am timp să urmăresc evoluția piețelor, să citesc rapoartele financiare ale companiilor sau diferite publicații din domeniu.

Însă, cu câteva luni în urmă, am reușit să găsesc o soluție la situația în care mă aflam. Astfel, am descoperit o metodă simplă prin care pot face investiții în UK. Această metodă nu necesită cunoștințe de specialitate sau urmărirea constantă a piețelor. Este vorba despre investirea în unul sau mai multe fonduri oferite de Vanguard.

Ce este Vanguard?

Vanguard website

Vanguard este o companie americană de management financiar, creată de John Bogle în urmă cu 40 de ani. Aceasta face posibile investițiile la bursă prin cumpărarea de acțiuni la companiile din fondurile sale de investiții. Vanguard este prezentă de câțiva ani pe piața britanică și le oferă clienților individuali trei tipuri de conturi: General Account (cont general), ISA (pentru care nu se plătește impozit) și Junior ISA (investiții pentru copii).

Oferta Vanguard este dominată de fonduri pasive (indici), care funcționează fără să fie nevoie de luarea unor decizii strategice de către managerul de fond. Fondurile pe indici încearcă să urmeze îndeaproape întreaga piață sau doar o parte din ea. Pentru că nu există un manager activ al fondului, această abordare permite reducerea drastică a comisionului plătit de clienți. Prin urmare, rezultatele obținute cu fondurile pasive sunt adesea mai bune decât cele ale fondurilor cu gestionare activă.

Bineînțeles, vorbim totuși despre investiții la bursă, ceea ce înseamnă că există oricând riscul unei scăderi a valorii acțiunilor și, implicit, a valorii întregului fond. Într-o perioadă de aproximativ zece ani, riscul pierderii banilor este totuși destul de mic. După fiecare turbulență mai mare, bursa tinde să-și revină, iar valoarea acțiunilor crește din nou.

Cum investim cu Vanguard?

După cum am menționat deja, problema mea principală este lipsa de timp. Pur și simplu nu aveam când să mă informez despre evoluția bursei și nu reușisem să creez un sistem care să automatizeze deciziile mele de cumpărare și vânzare. În plus, aceste decizii se bazau pe sugestiile altor persoane, în locul propriilor mele analize și cunoștințe de specialitate.

Investind în fondurile Vanguard, nu trebuie să iau prea multe decizii și pot să automatizez întregul proces. Pentru că fiecare fond conține acțiuni de la mai multe companii, nu trebuie să-mi mai fac griji în legătură cu problemele uneia sau mai multor companii din fond. Chiar dacă mai multe dintre aceste companii obțin rezultate financiare slabe, există posibilitatea ca celelalte companii din fond să aibă o evoluție foarte bună, făcând ca acțiunile întregului fond să nu scadă.

Procedura de investiție este foarte ușoară. Atunci când investim cu Vanguard, alegem de la început fondurile care ne interesează și definim suma pe care vrem să o investim în fiecare lună. Plata se face prin direct debit și, dacă nu mă înșel, puteți investi minimum £100 pe lună.

Vanguard retrage banii din contul bancar al clientului, conform instrucțiunilor acestuia, și cumpără unități de fond. Putem oricând să modificăm detalii ca suma investită, fondurile alese etc. De asemenea, ne putem vinde oricând activele și ne putem retrage banii în contul bancar.

După cum am amintit mai sus, există trei tipuri de conturi. Eu folosesc ISA pentru că astfel de investiții sunt scutite de impozitul pe venit (puteți citi mai multe aici: Individual Savings Accounts). În acest an fiscal, puteți investi £20,000 în acest fel.

Un alt avantaj al acestui tip de investiții este dat de comisioanele scăzute. În prezent, am două fonduri în portofoliu, iar comisioanele lor anuale sunt de doar 0,22% și 0,07% din valoarea fiecărui fond.

Trebuie să menționăm și dezavantajele sau riscurile acestor investiții. Pentru că unele fonduri încearcă să imite o anumită piață și nu există decizii active făcute de managerul de fond, în cazul unei căderi a bursei, ne putem aștepta la pierderi determinate de scăderea semnificativă a valorii fondului. Însă pierderile apar doar când vă vindeți activele, așa că eu nu vând niciodată în astfel de situații pentru că prefer să aștept ca bursa să-și revină.

Vanguard oferă și fonduri active sau fonduri mai puțin riscante (cu obligațiuni), care vă pot proteja parțial de corecțiile și căderile pieței. Însă și aici există dezavantaje. Fondurile active au comisioane mai mari, iar investițiile cu risc scăzut vor evolua mai lent atunci când piețele merg bine.

Dacă vă hotărâți să alegeți fondurile Vanguard, va trebui să petreceți puțin timp aflând mai multe detalii despre ele. Deciziile pe care le luați ar trebui să fie informate și să se bazeze pe situația dvs. financiară și pe riscurile pe care sunteți dispuși să vi le asumați.

Fondurile mele Vanguard

Vreau să menționez fondurile în care eu investesc în prezent. Primul este fondul S&P 500 UCITS ETF (VUSA), care urmărește indicele S&P 500 ce conține cinci sute dintre cele mai mari companii americane.

Cel de-al doilea este LifeStrategy 60% Equity Fund. Este un fond puțin mai sigur, care conține 60% acțiuni (UK, dar nu numai) și 40% obligațiuni. Vanguard oferă mai multe fonduri de tip LifeStrategy. LifeStrategy 100% este cel mai riscant deoarece conține 100% acțiuni. LifeStrategy 80% include 80% acțiuni și 20% obligațiuni.

Strategia folosită de mine se bazează pe faptul că aceste două fonduri permit o creștere destul de mare. De asemenea, sper ca obligațiunile în valoare de 40% din fondul LifeStrategy să acopere o parte din fluctuațiile care vor afecta mai devreme sau mai târziu piața.

Eu am început să investesc în urmă cu 3 luni. Până acum, fondurile mele au înregistrat o creștere de peste 8%. Probabil că nu-mi voi vinde activele în cazul unei căderi sau corecții a pieței, însă am niște bani gata de investit și intenționez să mai cumpăr active atunci când va avea loc căderea bursei 🙂

De unde începem?

Dacă sunteți interesați de acest tip de investiție, veți găsi toate informațiile de care aveți nevoie și veți putea deschide un cont pe site-ul companiei. Linkul este mai jos:

Accesați site-ul Vanguard UK

Acestea au fost toate informațiile pe care am vrut să vi le împărtășesc astăzi și sper că v-au fost utile. Acesta nu este un articol sponsorizat. Pur și simplu cred că investirea în fondurile Vanguard poate fi o idee bună pentru creșterea economiilor dvs. Ca întotdeauna, vă încurajez să vă informați mai mult pe acest subiect înainte să luați decizii de investire. Mult succes!

Comentariile sunt închise.