Top

Cum să economisiți bani la MOT

Astăzi vă vom oferi câteva recomandări despre cum să economisiți bani la testarea MOT a mașinii dvs. Am plătit recent doar £22.50 pentru MOT, așa că m-am gândit că aș putea să scriu un articol despre asta. Înainte să discutăm aspectele financiare, să vedem ce este MOT.

Cum să economisiți bani la MOT

Ce este MOT?

MOT se referă la „Ministry of Transport test” și este o testare anuală a siguranței autovehiculului și a capacității de a circula pe drumurile din UK. În acest fel, sunt monitorizate și gazele de eșapament emise de autovehiculele care au peste trei ani. Cu alte cuvinte, dacă aveți o mașină cu o vârstă mai mare de trei ani, aceasta trebuie să fie supusă anual acestui test, pentru a putea continua să circule legal pe șoselele din Marea Britanie.

Condusul unei mașini fără un MOT valabil este considerat infracțiune, iar șoferul mașinii poate fi amendat de poliție cu până la £1,000.

În ce constă testul?

Testul MOT va dura în jur de 45 de minute. Vor fi verificate frânele mașinii, direcția, suspensiile, bateria, vitezometrul și airbagurile. De asemenea, se va verifica starea în care se prezintă caroseria mașinii și țeava de eșapament.
Vor mai fi examinate anvelopele mașinii, dar și farurile, oglinzile, portierele, centurile de siguranță, plăcuța de înmatriculare, parbrizul și ștergătoarele.

Cât costă MOT?

The Vehicle and Operator Services Agency stabilește valoarea maximă pe care centrele oficiale de testare o pot seta pentru MOT.

În prezent, testul MOT costă £54.85 pentru mașini și rulote și £29.65 pentru motociclete, însă în multe centre de testare prețul este mult mai mic – uneori cu 50% mai mic.

Cum să economisim bani la MOT?

Atunci când vă duceți mașina la o testare MOT, va trebui cu siguranță să plătiți o taxă. După cum am menționat mai sus, este vorba de maximum £54.85, însă multe garaje oferă mai ieftin acest serviciu. Am întâlnit și situații în care se cereau doar £35 sau chiar mai puțin.
Bineînțeles, cu toții ne dorim să plătim cât mai puțin posibil, însă economiile realizate nu contează atât de mult dacă vom ajunge să ne confruntăm cu o altă posibilă cheltuială: costul reparării mașinii dacă nu trece testul MOT.

Dacă mașina dvs. pică testul MOT, asta înseamnă că nu poate circula pe drumurile din UK. În acest caz, problema trebuie rezolvată, iar testul MOT trebuie repetat după efectuarea reparațiilor care se impun.

Pentru a economisi bani la MOT, trebuie să facem două lucruri: [1] să maximizăm șansele mașinii de a trece testul MOT și [2] să căutăm un garaj care efectuează acest test la un preț scăzut.

#1 Scăderea riscului de aviz negativ

Bineînțeles, dacă mașina are probleme serioase pe care nu le putem rezolva singuri, atunci va trebui să plătim pentru reparații. Cu toate acestea, se întâmplă de multe ori ca o problemă minoră și ușor de rezolvat să ne împiedice să trecem testul MOT. Poate fi vorba despre un bec ars, stickere pe parbriz sau chiar mizerie în interiorul mașinii.

Iată ce trebuie să verificăm, pentru a ne spori șansele de trecere a testului:

  • Asigurați-vă că toate luminile din mașină funcționează corespunzător. Schimbați becurile defecte.
  • Îndepărtați toate obiectele care pot obstrucționa câmpul vizual al șoferului: stickere pe parbriz, suporturi pentru navigația prin satelit sau pentru telefon.
  • Asigurați-vă că parbrizul nu prezintă crăpături care să limiteze vederea șoferului. Orice crăpătură mai lată de 10 mm, aflată în câmpul vizual al șoferului, va duce la picarea testului MOT. Același lucru se aplică și în cazul unei crăpături mai mari de 40 mm în zona acoperită de ștergătoarele de parbriz.
  • Verificați anvelopele și, dacă este nevoie, schimbați-le înainte de test. Adâncimea minimă a benzii de rulare a anvelopei trebuie să fie de 1,6 mm, pe o suprafață de ¾ din partea centrală a benzii de rulare și de-a lungul circumferinței anvelopei. Această verificare poate fi făcută foarte ușor cu ajutorul unei monede de 20p sau a unui instrument de măsurare a benzii de rulare (puteți cumpăra așa ceva de pe Amazon cu £1.50). De asemenea, asigurați-vă că nu există crăpături în banda de rulare sau umflături sau tăieturi în pereții laterali.
  • Scaune și centuri de siguranță: verificați dacă scaunul șoferului poate fi mișcat înainte și înapoi și inspectați starea centurilor de siguranță. Verificați dacă toate centurile de siguranță se închid și se deschid în mod corespunzător.
  • Dacă este cazul, montați ștergătoare noi de parbriz și încărcați rezervorul de spălare a parbrizului.
  • Mașina nu trebuie să fie perfect curată, dar cred că asta ajută la crearea unei impresii generale favorabile. O mașină curată indică faptul că este îngrijită, iar cel care efectuează testul va fi mai dispus să facă o evaluare pozitivă a acesteia.

Scăderea riscului de aviz negativ

După ce rezolvați toate problemele evidente, puteți să vă programați pentru test. Să vedem cum puteți găsi un preț bun.

#2 Găsirea unui MOT ieftin

Dacă sunteți mulțumiți de starea în care se prezintă mașina, puteți să programați testarea MOT. Pe certificatul vechi MOT, veți găsi data la care acesta expiră. Eu îmi programez de obicei MOT-ul cu 10 zile înainte de data expirării. Astfel, am câteva zile la dispoziție în cazul în care mașina nu trece testul și trebuie să fie reparată.

Am menționat deja că multe garaje oferă testări MOT foarte ieftine, chiar la 50% din prețul prevăzut în lege. În multe cazuri, acestea estimează că vor încasa mai mulți bani de pe urma reparațiilor mașinilor care nu trec testul MOT.

Bineînțeles, cei care efectuează testul ar trebui să fie independenți și să analizeze în mod obiectiv problemele mașinii. Dar știm cu toții că oamenii sunt subiectivi și că rezultatul final poate fi influențat de părerea personală a celui care se ocupă de test.

Din acest motiv, cred că este mai bine să nu faceți testul MOT într-un garaj care efectuează și reparații. Multe municipalități locale au stații care efectuează MOT-uri, dar care nu repară mașini. Puteți găsi cele mai apropiate stații MOT pe aceste două site-uri: ukmot.com și Council MOT test centres near you.

Aceste stații nu sunt neapărat și ieftine, însă avantajele oferite merită diferența de preț. Din păcate, nu există prea multe astfel de stații în UK. Eu locuiesc în Worcester, iar cea mai apropiată stație MOT este în Leicester, adică la aproape 1,5 ore distanță.

Dacă vă aflați într-o situație similară și distanța până la cea mai apropiată stație este prea mare pentru dvs., căutați o stație care percepe un preț mai mic și întrebați ce politică are în legătură cu repetarea testării MOT. Cel mai bine ar fi ca stația respectivă să ofere o retestare gratuită într-un anumit interval de timp (de obicei, între 7 și 10 zile de la data efectuării primului test).

Cred că cea mai bună modalitate de a găsi un MOT ieftin este să căutați „cheap MOT + numele localității dvs.” pe Google sau un alt motor de căutare.

În cazul meu, am descoperit că Kwik Fit oferă testare MOT cu doar £25. Pe site-ul lor am văzut că se folosesc și codurile promoționale. Am căutat pe internet „kwik fit promo code”. Astfel, am reușit să găsesc pe Groupon un cod care mi-a scăzut prețul cu 10%. Codul a funcționat și am ajuns să plătesc doar £22.50.

Am fost foarte mulțumit de prețul mic obținut. Mașina mea a trecut testul MOT, însă mi s-a recomandat să schimb toate cele patru anvelope. Cred că starea lor nu este deocamdată atât de rea, însă în câteva săptămâni le voi înlocui cu unele mai bune.

Asta a fost tot pentru astăzi. Sper că aceste informații v-au fost utile și că veți vizita din nou site-ul nostru pentru a afla și alte recomandări de economisit bani în UK.

Cum să economisiți bani la MOT
5 (100%) 3 votes

Comentariile sunt închise.