Cât de eficientă este mașina ta de spălat vase?

O dilemă cu care fiecare familie s-a confruntat la un moment dat. Să analizăm toate aspectele…

Din păcate, nu putem spune cu certitudine care metodă de spălat vasele (de mână sau cu mașina de spălat) este mai eficientă din punct de vedere energetic, având în vedere cantitatea de apă folosită și consumul de electricitate. Sunt atât de mulți factori de care trebuie să ținem cont, încât este imposibil să declarăm că o variantă este categoric mai bună decât cealaltă.

dishwasher

Cu toate acestea, oricare ar fi preferința dvs., există mai multe lucruri pe care le puteți face pentru a consuma mai puțin atunci când spălați vasele.

Citiți recomandările noastre de spălare eficientă a vaselor, iar apoi aflați cum să alegeți o mașină de spălat care este avantajoasă din punct de vedere energetic.

3 sfaturi pentru utilizarea eficientă a mașinii de spălat vase

Atunci când folosiți mașina de spălat vase, există câteva lucruri simple pe care le puteți face ca să vă asigurați că utilizați mai puțină apă și mai puțină electricitate.

  • Alegeți programul economic sau eco​. Fiecare mașină modernă de spălat vase are o setare specială de eficiență energetică, prin care veți consuma cu 20% mai puțină energie, fiind nevoie de mai puțin curent pentru încălzirea apei (apa este încălzită mai încet, într-un ciclu mai lung).
  • Așteptați ca mașina de spălat să fie plină​ înainte să o porniți. Spălarea mai puținor vase pur și simplu irosește energia consumată de mașina de spălat vase.
  • Nu clătiți dinainte vasele.​ Această operațiune nu este necesară și irosiți apa. Trebuie doar să aruncați la gunoi resturile de mâncare de pe farfurii.
  • Mașinile de spălat vase mai au câteva avantaje față de spălatul de mână: ele vă fac să economisiți timp și sunt foarte igienice.

    3 sfaturi pentru spălarea eficientă de mână a vaselor

    Dacă nu aveți o mașină de spălat vase sau dacă pur și simplu preferați spălatul de mână, iată câteva recomandări pentru a fi mai eficienți:

    • Înmuiați întotdeauna​ toate vasele foarte murdare într-un bol, în loc să le clătiți la robinet, înainte să începeți spălarea propriu-zisă.
    • Spălați întotdeauna vasele într-un bol​, în loc să le spălați direct la robinet. Un bol va menține apa caldă, fără să fiți nevoiți să irosiți mereu apa fierbinte care curge la robinet.
    • Folosiți un al doilea bol pentru clătire​ – din nou, nu clătiți vasele direct la robinet. Aceasta este o metodă simplă prin care veți economisi apă și curentul necesar pentru încălzirea apei.

    Ar trebui să-mi înlocuiesc mașina de spălat vase?

    La fel ca majoritatea aparatelor electrocasnice, există o diferență majoră între modelele vechi și cele noi, atât din punctul de vedere al eficienței energetice, cât și din punctul de vedere al consumului de apă.

    Mașinile moderne de spălat vase, la fel ca mașinile moderne de spălat rufe, au nevoie doar de apă rece, ceea ce le face să fie mult mai eficiente energetic decât modelele mai vechi.

    Dacă aveți o mașină de spălat mai veche care folosește apă caldă, atunci este timpul să o înlocuiți. Deși costul înlocuirii s-ar putea să fie destul de mare, veți economisi cu siguranță mai mulți bani mai târziu.

    Alegerea unei mașini de spălat eficiente

    Cu cât o mașină de spălat vase este mai eficientă din punct de vedere energetic, cu atât mai scumpă va fi deoarece va avea funcții și caracteristici suplimentare. Însă costul inițial se va amortiza în timp datorită economiilor pe care le veți face atunci când o veți folosi. Așa că verificați clasa energetică înainte să o cumpărați – o mașină de spălat cu clasa energetică A va fi mai eficientă și mai convenabilă pe termen lung.

    Mașinile de spălat vase au dimensiuni diferite, așa că alegeți mărimea care se potrivește nevoilor dvs. Mașinile mari de spălat vase sunt cele mai eficiente din punctul de vedere al energiei și al apei, iar acest lucru va fi reflectat în clasa lor energetică. Însă această eficiență poate fi atinsă doar dacă umpleți mașina la capacitatea ei maximă.

    Pentru o persoană care locuiește singură, o mașină de spălat vase mai mică și mai compactă este mult mai potrivită. Alegerea dvs. va depinde, bineînțeles, și de mărimea bucătăriei și de spațiul pe care îl aveți disponibil.

    Alte metode de a economisi atunci când spălați

    Nu numai spălatul vaselor consumă energie. Multe alte aparate din bucătărie și din baie fac același lucru.

    • Folosirea unei mașini de spălat rufe va reprezenta o parte importantă din factura dvs. la energie; înlocuirea unui model vechi cu unul eficient energetic va costa mai mult la început, dar vă va reduce facturile ulterioare.
    • Schimbați-vă obiceiurile și economisiți bani. De exemplu, spălați hainele pe cel mai scurt ciclu, așa că folosiți doar o jumătate de ciclu dacă mașina dvs. de spălat este pe jumătate plină.
    • De asemenea, nu încălziți apa dacă acest lucru nu este necesar. Mare parte din electricitatea folosită de mașina de spălat rufe se datorează încălzirii apei, așa că alegeți o setare mai mică a temperaturii, dacă puteți.
    • 30 de grade ar trebui să fie suficiente pentru majoritatea hainelor, cu excepția celor extrem de murdare, cum sunt cele cu pete mari, lenjeria de corp și lenjeria de pat.
    • Asigurați-vă că mașina dvs. de spălat rufe este plină înainte să-i dați drumul, pentru a utiliza eficient apa care va fi încălzită.
    • Renunțați la uscătorul de rufe și alegeți să vă uscați hainele pe sârmă. Uscătoarele utilizează foarte mult curent, așa că această metodă vă va ajuta să economisiți bani și energie.
    • Dacă trebuie să uscați rapid anumite haine, puteți să le uscați la început pe sârmă, după care să le puneți în uscător. În acest fel, uscătorul nu va funcționa o perioadă prea mare de timp.

    Vreți să economisiți și mai mult?

    Cea mai ușoară metodă de a economisi bani la electricitate și gaz în UK este prin transferul la un alt furnizor de energie care practică prețuri mai mici. Puteți afla rapid care sunt companiile cu cele mai bune oferte, utilizând site-urile de comparații existente. Unul dintre cele mai bune site-uri de comparații de prețuri din UK este uSwitch*.

    Cu uSwitch*, puteți compara rapid prețurile la electricitate și gaz ale furnizorilor locali, puteți trece la niște tarife mult mai convenabile și puteți economisi o grămadă de bani. Merită să încercați această metodă deoarece unii consumatori au ajuns să economisească în acest fel până la £477 pe an. Dați clic pe linkul de mai jos și comparați prețurile la gaz și electricitate din UK.

    Comparați gaz și electricitate*

    *Link afiliat

Comentariile sunt închise.